O companie din Turcia va construi tronsonul 2 al autostrăzii Sibiu – Făgăraș

Publicat: 25 oct. 2023, 09:30, de Florentin Lucaniuc, în ECONOMIE , ? cititori
O companie din Turcia va construi tronsonul 2 al autostrăzii Sibiu - Făgăraș

CNAIR anunță că a fost desemnat câștigătorul contractului pentru proiectarea și construcția tronsonului 2 al autostrăzii Sibiu-Făgăraș, parte a Autostrăzii A13.

Constructorul din Turcia, Makyol Insaat Sanayi Turizm VE Ticaret AS, are la dispoziție 1,54 miliarde de lei (fără TVA), asigurați prin Programul Transport (#PT), pentru construcția celor 19,9 km de autostradă dintre #Avrig – #Mârșa și #ArpașudeJos.

Contractul are o durată de 48 de luni, din care 12 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuția lucrărilor.

Pe tronsonul 2 al autostrăzii Sibiu – Făgăraș antreprenorul va construi inclusiv 21 poduri și 4 viaducte.

În acest moment avem contracte semnate pentru proiectarea și construcția tonsoanelor 3 și 4, iar contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului 1 este pe circuitul administrativ în vederea semnării.

Practic, toți cei 68,04 km ai autostrăzii Sibiu – Făgăraș vor fi proiectați și construiți de același antreprenor.

Contractul va putea fi semnat după expirarea perioadei legale de depunere a eventualelor contestații și după soluționarea acestora.

Autostrada Sibiu – Făgăraș este compusă din patru tronsoane după cum urmează:

– Tronsonul 1: #Boița (Autostrada Sibiu – Pitești) – Avrig – Mârșa (#DJ105G): 14,25 km,

– Tronsonul 2: Avrig – Mârșa (#DJ105G) – #ArpașudeJos (#DN1): 19,92 km,

– Tronsonul 3: Arpașu de Jos (DN1) – #SâmbătadeSus (#DJ105B): 17,61 km,

– Tronsonul 4: Sâmbăta de Sus (DJ105B) – #MunicipiulFăgăraș (16,26 km) și drum de legatură cu DN1 (5,6 km).