O companie la care cel mai mare fond de pensii private din România deţine 12% din acţiuni a raportat pierderi de 6,6 milioane lei
Grupul TeraPlast, cel mai mare procesator de polimeri din Europa de sud-est, listat la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), şi-a dublat vânzările în afara României în primul semestru din 2024 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, dar a raportat pierderi de 6,6 milioane lei, după ce în perioada similară din 2023 înregistra pierderi de aproape un milion de lei.
TeraPlast îl are ca acţionar majoritar pe milionarul clujean Dorel Goia, iar printre acţionarii principali figurează, cu o deţinere de 12,01% din acţiuni, şi fondul de pensii administrate privat NN, cel mai mare fond de pensii private din România pe Pilonul II, la care aproximativ 2,1 milioane de salariaţi români contribuie lunar cu o parte din venitul lor brut.
Investiţiile şi achiziţiile au accelerat creşterea afacerilor Grupului TeraPlast în S1/2024
Grupul TeraPlast a obţinut în semestrul 1 din 2024 un avans de 34% al cifrei de afaceri comparativ cu S1/2023, până la 428 milioane de lei, în timp ce indicatorul EBITDA (profitul înainte dobânzi, impozite, depreciere şi amortizare), de aproape 27 milioane de lei, este peste nivelul previzionat, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.
Această evoluţie vine pe fondul accelerării pieţei de instalaţii, precum şi a contribuţiei foliilor stretch Opal şi a achiziţiilor recente – Grupul Wolfgang Freiler (Polytech & Pro-Moulding) şi Palplast Moldova.
Principalele linii de business ale TeraPlast sunt cele de instalaţii, granule, ambalaje şi ferestre.
Compania a încheiat prima jumătate a anului cu pierderi de 6,6 milioane de lei. Rezultatul net negativ este cu 1,7 milioane de lei mai mare decât cel preconizat, pe fondul cheltuielilor nerecurente de 3,8 milioane de lei şi a ramp-up-ului accelerat al business-ului de folie stretch Opal. În acord cu ţintele bugetate, se aşteaptă intrarea în teritoriu pozitiv a rezultatului net începând cu trimestrul al treilea.
Strategia de extindere a amprentei geografice a Grupului TeraPlast a avut ca rezultat dublarea vânzărilor în afară României în S1/2024 faţă de S1/2023. Ponderea acestora în cifra de afaceri consolidată a ajuns la 23,5% în primul semestru din 2024, faţă de 15% în S1/2023.
Activitatea susţinută a Grupului pe pieţele din Europa creşte rezilienţa afacerilor şi ajută la reducerea dependeţei de piaţa din România,
„Suntem pe drumul cel bun spre a ne transforma dintr-un lider regional în unul european, în acord cu viziunea noastră pe termen lung”, a declarat Alexandru Stânean, director general al Grupului TeraPlast.
„Contextul economic nu este ideal, iar pieţele pe care activăm resimt acest lucru şi manifestă un mix de tendinţe: construcţiile inginereşti avansează în timp ce sectorul rezidenţial este în contracţie, iar inflaţia afectează puterea de cumpărare pe retail. În plus, rezultatele firmelor nou achiziţionate sunt influenţate de evoluţia sub aşteptări a pieţelor vestice. Abordarea noastră orientată spre extindere geografică, reducerea dependenţei de o singură piaţă, agilitatea în adaptarea la contextul pieţei şi identificarea de oportunităţi sunt principalele avantaje competitive care reduc semnificativ impactul negativ pe care perioadele volatile îl pot avea asupra performanţei Grupului TeraPlast”, a mai adăugat Stânean.