17:49, 11.11.2024 • Energie
O decizie strategică pentru București: Guvernul unifică sistemul de termoficare
Astăzi, Guvernul României a adoptat un proiect de lege important, care va fi înaintat Parlamentului României, prin care se creează cadrul legal pentru fuziunea ELCEN-Termoenergetica.
Proiectul este realizat de Ministerul Dezvoltării în baza unei analize proprii și co-inițiat de Ministerul Energiei, având la bază memorandumul de guvern pe care l-am aprobat la începutul acestui an. Astfel, Bucureștiul va avea, în sfârșit, un SACET! a anunțat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
De ce această fuziune? ”Pentru că va reduce facturile la întreținere, va asigura funcționarea sistemului, va eficientiza cheltuielile și va pune punct, o dată pentru totdeauna, scandalului permanent din jurul datoriilor acumulate de Termoenergetica față de Electrocentrale Bucuresti ELCEN”, a mai spus Burduja.
Ce urmează? ”Având în vedere că în martie PMB a aprobat în Consiliul General fuziunea, la inițiativa colegilor liberali, iar în mai a fost încheiat acordul de asociere între ELCEN-Termoenergetica și ADI București Ilfov, procesul de fuziune a fost demarat. Conform calendarului pe care l-am solicitat directorului general ELCEN, Claudiu Cretu, fuziunea se va putea încheia cel târziu în februarie 2026, după evaluarea activelor și parcurgerea tuturor pașilor de către ambele companii.
Pentru a nu ne bloca (din nou), solicităm plata datoriilor pe care Termoenergetica le are către ELCEN, în cuantum de peste 1 miliard de lei astăzi. Suntem deschiși să sprijinim PMB cu orice informații necesare pentru rezolvarea urgentă a situației. Lipsa acestor fonduri pune în pericol planurile de investiții ale ELCEN, inclusiv modernizarea celor 3 CET-uri (Sud, Grozăvești și Progresu), după 50-60 de ani de funcționare. Pentru acest efort, care depășește jumătate de miliard de euro, facem eforturi pentru alocarea unor granturi substanțiale din Fondul pentru Modernizare”, a mai declarat oficialul de la Ministerul Energiei.
15:58, 30.10.2024 • ECONOMIE
Elcen, producătorul de agent termic al Capitalei, se află în subordinea Ministerului Energiei, iar Termoenergetica este regia de termoficare, aflată în proprietatea Primăriei Capitalei.