Zelenski: O delegație ucraineană se va întâlni cu rușii la granița dintre Ucraina și Belarus
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat pe Instagram că o delegație ucraineană urmează să se întâlnească cu delegația rusă fără condiții prealabile la granița ucraineană-belarusă, lângă râul Pripiat.
Declarația a fost făcută după o discuție telefonică cu președintele bielorus.
„Aleksandr Lukașenko și-a asumat responsabilitatea de a se asigura că toate avioanele, elicopterele și rachetele staționate pe teritoriul belarus rămân la sol în timpul deplasări, discuțiilor și întoarcerii delegației ucrainene”, a scris Zelenski pe Instagram.
„Bineînțeles că vrem pace, vrem să ne întâlnim, vrem să se încheie războiul. Varșovia, Bratislava, Budapesta, Istanbul, Baku – le-am oferit rușilor”, a mai spus președintele ucrainean.
„Orice alt oraș ni s-ar potrivi și nouă – într-o țară, din al cărei teritoriu nu sunt lansate rachete asupra noastră. Numai așa negocierile pot fi sincere și pot pune capăt războiului cu adevărat”, a adăugat acesta.
Confrom CNN, consilierul prezidențial ucrainean Mihail Podolyak, a oferit și el un răspuns la afirmația delegației ruse că este „pregătită pentru discuții” cu Ucraina în Belarus.
Podolyak a declarat că delegația rusă a sosit la Gomel, un oraș din sud-estul Belarusului, știind de la început că a făcut-o degeaba.
El a reiterat că poziția lui Zelenskiy rămâne aceeași: doar discuții reale, zero ultimatumuri.