O elevă a primit nota 3 la matematică la Evaluarea Națională, iar după contestație a primit 8,25. Cum s-a întâmplat
O elevă din Galați a primit nota 3 la matematică la examenul de Evaluare Națională și a făcut contestație, iar nota revizuită a fost 8,25. Potrivit inspectorului general din Vrancea, la baza notării greșite ar fi stat „o eroare de borderou”, transmite Agerpres.
Peste 20.000 de contestații au fost depuse la Evaluarea Națională 2021, iar dintre acestea, în cazul a 18.000 de lucrări notele au fost modificate.
„Am primit o sesizare de la Comisia judeţeană de evaluare a judeţului Galaţi care ne-au sesizat o diferenţă foarte mare de punctaj, de la nota 3 la nota 8,25. După ce am primit în cursul zilei de ieri (marţi – n.red.) lucrările din centrul zonal de contestaţii, am început cercetările. Comisia judeţeană a mers în centrul nostru de corectare, am vizualizat lucrarea, am vizualizat borderourile, am verificat şi celelalte lucrări din centru şi am descoperit că la lucrarea cu numărul 2.012 a fost trecută nota lucrării cu numărul 2013. Practic cele două note au fost trecute inversat pe lucrări”, a declarat Daniela Marchitan.
Inspectorul general susţine că s-au făcut demersurile pentru notarea corectă a elevilor.
„Am sesizat comisia naţională de Evaluare Naţională, am explicat ceea ce s-a întâmplat, am luat declaraţiile celor doi profesori evaluatori şi aşteptăm rezoluţia comisiei naţionale pentru pasul următor. Bănuiesc că vom primi acceptul de a interveni în aplicaţie şi de a pune corect cele două medii copiilor. Pentru că interesul este pentru elevi în primul şi primul rând”, a precizat Marchitan.
Conform metodologiei de organizare a examenului de Evaluare Naţională, cei doi profesori riscă acum să nu mai aibă posibilitatea de a participa în comisiile de corectură la examenul de Evaluare Naţională.