O fată de 14 ani din Sibiu a fost răpită de patru bărbați mascați
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2023/01/carolea.jpeg)
A fost declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”, după ce o fată în vârstă de 14 ani din localitatea Tălmaciu, judeţul Sibiu ar fi fost luată cu forţa de la domiciliu de către patru bărbaţi mascaţi.
Tânăra, Carolea Luminiţa a fost obligată să urce într-un autoturism, al cărui conducător auto s-a deplasat într-o direcţie necunoscută.
Familia a anunțat de îndată autoritățile. Ulterior, a fost declanşat mecanismul „Alertă răpire copil”, constituindu-se celula de criză.
Au fost declanşate ample căutări, mai multe echipaje din judeţ efectuând în prezent verificări în vederea depistării minorei.
Fata răpită, Carolea Luminiţa are o înălţime de 162 cm, 65 kg, ochi albaştri, păr şaten, fir drept, lung, ten deschis. La momentul dispariţiei, minora purta o bluză de culoare vişiniu cu paiete aurii, pantaloni tip leggings de culoare vişiniu.
Persoanele care o văd sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.