O femeie din Brazilia, depistată pe Aeroportul Otopeni cu aproximativ un kg de cocaină în stomac
O femeie din Brazilia a fost prinsă pe Aeroportul Otopeni cu un kilogram de cocaină în stomac, a anunțat Poliția de Frontieră.
Femeia din Brazilia a ajuns pe Aeroportul Otopeni, pe 14 februarie, iar în urma unui control, poliţiştii de frontieră şi vameşii au descoperit că femeia ingerase o cantitate importantă de droguri. Drept urmare, femeia a fost transportată la un spital din Bucureşti, acolo unde a eliminat aproximativ un kilogram de droguri.
Cocaina era ambalată în mai multe pachete, iar potrivit medicilor, dacă unul dintre pachete s-ar fi spart, femeia ar fi putut să moară.
„La data de 17.02.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pentru 24 de ore a unei inculpate cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internaţional de droguri de mare risc și trafic intern de droguri de mare risc.
În cauză s-a reținut faptul că, la data de 14.02.2022, persoana în cauză s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă și, în urma controalelor dar și a analizelor de risc efectuate de poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali, a rezultat suspiciunea că aceasta a ingerat droguri în vederea introducerii acestora pe teritoriul României.
În acest context, inculpata a fost transportată la un spital unde, în perioada 15 – 17.02.2022, a eliminat cantitatea totală de aproximativ 1 kilogram de substanță vâscoasă ce conținea cocaină.
În cursul zilei de astăzi, inculpata va fi prezentată Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor din cadrul I.G.P.F. – Centrul de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi București – Otopeni, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și al lucrătorilor din cadrul Direcției Generale a Vămilor – Biroul Vamal de Frontieră Aeroport Otopeni Călători.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se arată într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră.