O fetiță de 6 ani și doi adulți, morți într-un accident de pe DN1
O fetiţă de şase ani şi doi adulţi au murit, miercuri, într-un accident petrecut pe DN1/E60, iar un băiat de 10 ani a fost rănit şi transportat la spital.
„O autospecială, două echipaje SMURD, un echipaj SAJ şi un elicopter SMURD au fost alertate ca urmare a unui grav accident rutier produs pe DN1/E60 între localităţile Huedin şi Brăişor. Pompierii au găsit la faţa locului două persoane adulte încarcerate, care prezentau traumatisme incompatibile cu viaţa.
În afara autoturismului erau doi copii, dintre care o fetiţă de 6 ani prezenta traumatisme incompatibile cu viaţa, fără posibilitatea de aplicare a manevrelor de resuscitare. Un băiat de 10 ani, stabil hemodinamic, a fost consultat la faţa locului şi a fost transportat la spital de către un echipaj SAJ”, informează ISU Cluj, potrivit Agerpres.
„Accident rutier pe DN1/E60, intersecţie cu DC 126, între localităţile Morlaca şi Hodiş. Din datele primite de la faţa locului, în evenimentul rutier a fost implicat un ansamblu de vehicule şi un autoturism. Autoturismul care se deplasa în direcţia Cluj-Napoca ar fi intrat în coliziune cu un camion care circula pe sensul opus. În urma impactului a rezultat decesul a trei persoane”, a anunţat IPJ Cluj.