O floare din localitatea Hoghilag este prima din România care candidează pentru certificarea la nivel european
Floarea care poartă numele tuberoză, din localitatea Hoghilag, judeţul Sibiu, este prima din România care candidează pentru a obţine certificarea la nivel european.
Documentele pentru recunoaşterea şi protejarea la nivelul continentului au fost prezentate oficial şi predate unui reprezentant al Ministerului Agriculturii. Evenimentul a avut loc în cadrul Sărbătorii Tuberozelor, care a avut loc astăzi şi mâine la Hoghilag.
Sașii au adus tuberozele la Hoghilag
Tradiția cultivarii tuberozelor la Hoghilag, o comună situată între Mediaș și Sighișoara, datează se pare de peste 100 de ani şi a fost începută de localnicii sași – explică primarul Nicolae Lazăr: „Povestea tuberozelor este foarte veche. Se pare că datează din perioada Imperiului Austro-Ungar. Sașii au adus tuberozele la Hoghilag, le-au cultivat în mare secret, apoi, după Revoluție, au dat românilor bulbii și românii au știut să ducă mai departe această îndeletnicire”.
Până acum doar două flori au obținut certificarea de indicație geografică protejată din partea Comisiei Europene: trandafirul de Szoregy, din Ungaria, și azaleea de Gent, din Belgia, potrivit RADOR.