O fostă jurnalistă s-a infectat cu tulpina sud-africană de coronavirus

Publicat: 05 mart. 2021, 20:31, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE

Fosta jurnalistă Liana Alexandru s-a infectat cu noua tulpină sud-africană de Covid-19. Aceasta a povestit printr-o postare pe Facebook experiența prin care a trecut.

Fosta jurnalistă povestește că a stat în carantină și că în a 13-a zi a început să aibă simptomatologie specifică Covid-19.

Aceasta a solicitat o ambulanță pentru a fi testată și ea și copilul său. Liana Alexandru spune că a primit rezultatele altei persoane care erau tot pozitive.

În a 14-a zi de izolare, adică în ultima zi, Liana Alexandru a aflat că a fost diagnosticată cu tulpina africană de coronavirus.

„Eram în a 13-a zi de carantină când am făcut febră. Având un sindrom genetic descoperit în pandemie, am stat toată perioada cu sabia lui Damocles deasupra capului și mă bucuram că voi ieși teafără din încercarea asta. În primele zile de carantină, eu și copilul avusesem un pic roșu-n gât, eu, un ușor disconfort digestiv, iar copilul, niște dureri musculare. Atât. Fără vreo nevoie de tratament. Bănuiam că am făcut amândouă o formă aproape asimptomatică și aveam de gând să ne testăm mai târziu anticorpii. Dar, în a 13-a zi, m-a cuprins încă de dimineață o stare de oboseală care s-a transformat după-amiază în febră, mialgii și dureri în gât. Aveam în casă câteva teste rapide pentru astfel de suspiciuni, care ieșiseră mereu negative. De data asta, testul a ieșit pozitiv. Prima dată, am luat legătura cu medicul curant și cu medicul de familie ca să mă sfătuiesc ce pot să iau, paracetamolul fiind exclus în cazul meu. Apoi, am sunat la Ambulanță. Am cerut testare și pentru mine și pentru copil, convinsă că era imposibil ca fetița să nu fi luat virusul.

Salvarea a venit a doua zi, cu doi ambulanțieri, un el și o ea foarte tineri. M-am uitat la acești păzitori albi, voiajori prin focare domestice de Covid, și am sperat ca măcar ei să fie vaccinați. Sistemul, complicat în mod inutil, îi supraexpune pe acești oameni. Îi transformă din salvatori în posibile victime, punându-i ca pe niște conțopiști să stea-n picioare ori pe la mesele bolnavilor în interioare infectate, completând acte peste acte și peste acorduri, fără ca, la final, să le poată oferi pacienților dovada testului și fără ca bolnavii să aibă vreo legătură cu propria probă. Situația asta e nefericită și absurdă de ambele părți, nu-i de mirare că ambulanțierului meu i-a sărit țandăra când l-am întrebat ce fac dacă se încurcă probele. Mi-a zis că așa ceva nu se poate întâmpla. Ei bine, s-a-ntâmplat.

La DSP, voluntarii făcuseră o procedură specială pentru cei care nu-și primiseră rezultatul. Erau cazuri nenumărate și oamenii sunau înnebuniți că nu știau dacă sunt infectați sau nu. Unora le treceau simptomele și rezultatele tot nu veneau. Altora le veneau rezultatele lor, dar ale copiilor sau ale altor membri ai familiei testați la aceeași dată, la aceeași oră, în același loc, nu. Explicația e că problele se pun la grămadă în saci, se iau cu mâna din grămadă și se trimit care încotro, la laboratoare de stat sau private. Nu știi ca pacient unde-ți ajunge proba, aștepți să primești un sms. Dar dacă în acest lanț uman, un singur om comite o eroare, greșește o cifră, o literă sau orice fel de semn, poți aștepta rezultatul mult și bine, DSP e nevoit să facă o anchetă.

Când ambulanțierul meu a aflat că avusesem de-a face cu astfel de încurcături ca voluntar DSP, mi-a spus iritat: “Care DSP? Care nu răspunde cu orele la telefon?” Apoi, m-a întrebat ce simptome are copilul. “Se simte bine acum”, i-am spus. “Păi, și dac-ați lucrat la DSP, mi-a replicat el deontologic, nu știați că nu testăm fără simptome?’’ Aveam să aflu că și copilul era pozitiv. Dar, am aflat asta după ce, la rândul meu, am făcut o investigație, mai întâi pe cont propriu, apoi cu ajutorul voluntarilor de la Direcția de Sănătate Publică.

A doua zi pe seară a venit un rezultat. Am primit un email de la o adresă medicală, am deschis și am citit mare în buletinul de analize: POZITIV. În stânga, erau un nume de bărbat și un cod numeric al unui cetățean născut în anii ‘50. Prenumele era SEAN, iar numele era cât se poate de românesc, o combinație stranie și neverosimilă. Nu aveam, deci, rezultatul meu ori al copilului. Primisem, în schimb, buletinul unui domn cu nume ciudat care nu știa că e infectat și care ar fi putut să fie, ca și mine, în posesia unor rezultate ce nu-i aparțineau.

Era târziu, nu mai aveam unde să sun, așa că m-am apucat să explorez rețelele sociale în căutarea acestui om, cu stresul unui bolnav care are simptome clare de Covid. Toate verificările mă conduceau spre cetățeni americani, lucru puțin probabil având în vedere codul său numeric personal. Născut în București, testat cu Ambulanța de Covid tot în București. Mi-a dat prin cap că, la întocmirea de mână a documentației în condițiile de care pomeneam, cineva a scris în grabă o literă și poate că pe om nu-l cheamă SEAN, ci JEAN, așa că am reluat cercetările sub acest prenume” , povestește fosta jurnalistă pe pagina sa de Facebook.