O gară importantă din România va fi modernizată. Investiție de 80 de milioane de lei
CFR Infrastructură, prin intermediul Regionalei Galați, a anunțat recent lansarea unei serii de licitații ambițioase pentru modernizarea a patru gări importante din România: Râmnicu Sărat, Mărășești, Adjud și Făurei.
Dintre acestea, două clădiri sunt monumente istorice, ceea ce adaugă o dimensiune suplimentară de responsabilitate și importanță culturală proiectului. Aceste inițiative marchează un pas esențial în revitalizarea infrastructurii feroviare din țară, o necesitate de mult timp amânată, dar extrem de necesară.
Schimbări importante la Gara Făurei
Cel mai semnificativ dintre aceste proiecte este modernizarea stației de cale ferată Făurei, cu un contract estimat la 80 de milioane de lei. Finanțarea provine din fonduri externe nerambursabile, alocate prin Programul Transport 2021-2027, un semn clar că România își valorifică resursele europene pentru a îmbunătăți infrastructura națională.
Deși inițiată în vara anului 2019, prin demararea proiectului „Modernizarea a 47 de stații de cale ferată” sub egida Programului Operațional Infrastructură Mare, lucrările propriu-zise pentru Făurei și celelalte stații par să devină realitate abia acum, în 2024. Această întârziere a pus la încercare răbdarea celor care așteaptă îmbunătățirea condițiilor de călătorie, dar și a celor care sunt preocupați de conservarea patrimoniului cultural.
Proiectul de modernizare a stației Făurei se concentrează pe o serie de obiective specifice, menite să transforme această gară într-un spațiu modern, funcțional și accesibil. Printre acestea se numără:
• modernizarea clădirii de călători din stația CF Făurei cu accentul pus pe spațiile destinate serviciilor pentru călători, pe zona comercială cât și a facilităților pentru persoanele cu mobilitate redusă, handicap vizual, auditiv;
• asigurarea cu sisteme noi de ventilație/încălzire;
• înlocuirea instalațiilor electrice, sanitare, termice etc;
• amenajarea de zone de parcare pentru autoturisme;
• eficientizarea spațiilor ca urmare a recompartimentărilor spațiilor interioare;
• montarea de coșuri de gunoi, bănci și adăposturi închise pentru călători; mobilierul va fi antivandalism;
• modernizarea echipamentului de telecomunicații inclusiv informare public călător;
• asigurarea elementelor de siguranță și confort pentru călători reprezentate de balustrade, garduri de siguranță între linii, rampe pentru persoane cu dizabilități etc.
• reabilitarea pasarelei existente;
• se vor construi peroane care să respecte normele de interoperabilitate, precum și să asigure confort sporit și acces facil pentru pasageri, inclusiv pentru pasagerii cu dizabilități locomotorii;
• se vor refacționa liniilor 1, II, II, III, IV și V pe zona cuprinsă între aparatele de cale din capătul X al stației (exclusiv) și zona aparatelor de cale din capătul Y (inclusiv);
• se va reconfigura zona aparatelor de cale din cap Y;
• montarea de panouri fonoabsorbante;
• pentru reducerea costurilor cu consumul de energie electrică, cât și pentru a asigura o energie „verde”, a fost prevăzut un sistem fotovoltaic.