O grădină publică din Florența a primit numele Regina Mamă Elena a României
O grădină publică din Florența va purta numele Reginei Mamă Elena a României. Grădina se află într-o zonă frecventată de turiști, la câțiva pași de grădina de iriși pe care a fondat-o.
Plăcuța a fost dezvelită de Principesa Sofia, nepoata Reginei și un reprezentant al Primăriei Florența. Autorități italiene și române, nobili florentini și români stabiliți în peninsulă au cinstit memoria Reginei Elena și la celebra Grădină de Iriși din Florența. Alessandro Martini, directorul Direcției de Cultură a Memoriei, Primăria Florența: „Regina este aici, este cu noi, dar într-un alt mod, și cei care trec pe acei în fiecare zi, dacă o cunosc, o să-și amintească de ea și dacă nu, vor avea ocazia să o cunoască. Pentru noi este important, am semnat o pagină care intră în istorie”.
Emoționată, Principesa Sofia și-a amintit de momentele dragi petrecute în orașul exilului bunicii Alteței Sale. ASR Principesa Sofia, nepoata Reginei Elena: „Florența, dar mai ales Toscana, a fost și va fi întotdeauna un loc special în inimile noastre. Am petrecut aici multe ocazii speciale alături de bunica mea, când am fost copil, așa că aș putea să spun că m-am întors acasă. Sunt sigură că i-ar fi plăcut să fie aici, în această minunată grădină, cu noi, astăzi. După cum știți, era pasionată de grădini, de flori”.
Există o alee dedicată României
În timpul exilului, Regina Elena a României a ajutat orașul și oamenii loviți de inundațiile catastrofale din 1966 și s-a dăruit și familiei extinse aflate aici. ASR Principesa Mafalda de Savoia-Aosta: „Am cunoscut-o. Ea a locuit vis-a-vis de (n.r. Principesa) Irina a Greciei, care a fost mama tatălui meu, așa că era foarte aprope de noi și ne vedeam foarte des. E frumos că Florența își amintește despre mătușa mea”. Grădina se află pe colina San Miniato, lângă celebra Grădină de Iriși, a cărei fondatoare a fost Regina Elena, în anii ‘50, alături de alte personalități din Florența.
Acum, marele premiu Florinul de Aur, dedicat memoriei Reginei Elena, a fost dăruit Societății de Iriși. Melania Cotoi, președintele Asociației AlterNativa: „Toți consilierii și-au pus sufletul și dăruirea astfel încât Regina Elena să fie amintită în acest oraș, care a respectat-o și are un profund respect pentru dragostea oferită popoarelor lumii. George Gabriel Bologan, Ambasadorul României în Italia: Este un moment care a întărit, din punct de vedere simbolic, relațiile dintre România și Italia. Cred că acest moment este important și pentru noi, pentru că avem o criză a modelelor”.
În grădina de iriși există o alee dedicată României, pe care au fost plantate specii trimise din țară de o echipă a Facultății de Horticultură din București, prezentă și ea la evenimentele din Florența.