O însoţitoare de bord explică de ce pasagerii trebuie să ţină telefonul pe mod avion
Atunci când călătorim cu avionul trebuie să respectăm mai multe reguli importante, pe care unii oameni nu le iau în serios.
O însoțitoare de zbor a postat pe Tik Tok un filmuleț care a devenit viral în scurt timp, în care a prezentat de ce pasagerii trebuie să țină telefonul pe mod avion în timpul zborului.
Însoţitoarea de bord a distribuit un videoclip despre importanţa setării telefonului pe mod avion în timpu zborului, care a fost vizionat de peste 1,8 milioane de ori. „Motivul te poate şoca şi te poate face să te gândeşti de două ori la încercarea de a-ţi menţine telefonul pe modul normal”.
Cierra a spus că totul se rezumă la activităţile de navigare şi coordonare a avioanelor atât în aer, cât şi la sol, ceea ce se realizează prin comunicarea constantă între piloţi şi controlorul de trafic aerian (ATC), potrivit Mirror.
Ea a afirmat:
„Pentru ca piloţii să poată comunica cu ATC, aceştia folosesc frecvenţe, ceea ce folosim pe telefoanele noastre. Dar uneori frecvenţele pot interfera şi pot cauza o pierdere completă a semnalului. Acum imaginaţi-vă cât de rău ar fi pentru un pilot care primea directive de la ATC de la sol, să piardă semnalul şi să înceapă să piloteze orbeşte, totul din cauza frecvenţei telefonului unui pasager”.
„Deşi problemele cu interferenţele telefonice sunt rare, este întotdeauna mai bine să fii în siguranţă decât să-ţi pară rău”, a spus Bobby Laurie, fost însoţitor de bord.