O insulă din Caraibe intenționează să o detroneze pe Regina Elisabeta a II-a
Barbados intenționează să renunțe la șeful statului, regina Elisabeta a II-a, la aproape 400 de ani după ce insula a fost colonizată de britanici. Insula s-a aflat sub controlul Marii Britanii din 1627 până la independența din 1966 și este monarhie constituțională, condusă de regină.
Insulele Caraibe susțin că doresc „suveranitate deplină” până în anul 2021, când se vor sărbători 55 de ani de la independența față de Marea Britanie. Anunțul a fost făcut de premierul Mia Mottley.
„A sosit timpul să lăsăm pe deplin trecutul nostru colonial. Vom avea un șef de stat din Barbados. Aceasta este declarația supremă de încredere în ceea ce suntem și ceea ce suntem capabili să realizăm. Prin urmare, Barbados va face următorul pas logic către suveranitate deplină și va deveni republică până când vom sărbători 55 de ani de la independență”, a declarat Mottley.
Țara și-a câștigat independența față de Marea Britanie în 1966, deși regina a rămas șeful statului. Majoritatea țărilor din Caraibe au păstrat legături formale cu monarhia după obținerea independenței.