O mărturie veche despre Paștele la români

Azi e zi grea pentru creștinii ortodocși. E Vinerea Mare. E o sărbătoare creștină, integrată într-un ciclu amplu, care culminează cu Duminica Învierii. Vinerea Mare abundă în credințe cu caracter mai mult mai puțin apocrif și în practici magice indispensabile lecturii ”în cheie populară” a momentului celebrat, conform Antoanetei Olteanu, în a sa carte ”Calendarele Poporului Român”.

În Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, din Săptămâna Paștelui, se fac ouăle roșii și se pregătește pasca. Ouăle se fac vineri întrucât Iisus vineri a vărsaat sângele său pe cruce. Se spune că nu se colorează ouălele fiindcă morții le găsesc seci pe lumea celalată.

Nu se coace pâine, nu se seamănă nimic în această zi. Nu intră la lucru în vie, ca să nu sece via. Tot ce s-ar semăna s-ar usca sau ar crește monstruos. Ziua este însă respectată pentru a se usca și a trece bubele. În Vinerea Seacă oamenii se scaldă, ca să nu se umple de bube sau să nu fie bolnavi peste an.

Și exemple de genul acestea sunt multe. Mai jos, voi reda o trăire a unui călător străin, Paul de Alep, un sirian din secolul XVII care a poposit în Moldova și în Țara Românească. El a lăsat mărturii extraordinare despre viața de zi cu zi din cele două state, inclusiv a oamenilor de rând. A povestit inclusiv despre Paștele în Valahia și despre modul cum domnul, fețele bisericești, boierii și nărodul serbează Învierea Mântuitorului.

Lectură faină:

”După ieșirea de la liturghie în ziua aceea (12 noaptea, n.r.), copiii nu au încetat să bată toaca de lemn și pe cea de aramă, noaptea întreagă, după datina lor, pentru că oamenii nu dorm deloc în timpul acestei nopți de Paște. Copiii din fiecare mahala și din fiecare  uliță se adunau la mănăstirea sau la biserica din  mahalaua lor, aprindeau focuri în curte, se veseleau zgomotos și trăgeau clopotele până la al șaselea ceas din noapte.

S-au tras toate clopotele în biserici și în mănăstiri și  lumea s-aa dus la slujba de Paști, afară doar de biserica curții. Au săvârșit slujba Învierii, după rânduială, și au ieșit spre dimineață, după care iute s-au întors la Liturghie. După ce am fost de față dimineața la înviere, domnul a trimis de dimineață trăsura lui și am mers la Curte. L-am Înveșmântat [pe părintele nostru patrhiarh] cu straiele arhierești, iar apoi domnul a coborât la biserică și a stat lângă jilțul său, iar el l-a binecuvântat. Apoi [norodul] a ieșit înaintea noastră în curtea palatului, în fața bisericii. [Slugile] au așezat un jilț pentru domn, către mijloc, iar la stânga lui un alt jilț pentru părintele nostru patriarh și alături un altul pentru mitropolit, și toți preoții și călugării au stat în rândul acesta din stânga.

Pe urmă toți boierii Curții au făcut o roată mare împrejur. Se vedeau la ceasul acela, o, cititorule, veșminte scumpe și mândre, felurit colorate, toate cu blănuri de samur. Apoi au pus un analog mare în mijloc, acoperit cu un ștergar, iar pe el au așezat Evanghelia. După aceea au împărțit lumânări mari tuturor celor de față, mai întâi domnului o lumânare aurită, pe care o ținea silihdarul, apoi patriarhului și mitropolitului. Curtea era atunci împânzită de oșteni, toți purtând sulițe împodobite cu crucea și puști de Alger.

Eu am luat apoi cădelnița și l-am tămâiat pe părintele nostru patriarh, spunând ”Binecuvântează, Stăpâne”. El mi-a luat-o atunci și a tămâiat împrejurul analogului și Evangheliei, spunând de trei ori ”Hristos a Înviat”, apoi l-a tămâiat pe domn, pe mitropolit, pe preoți și pe ceilalți de față și a mers de a stat lângă jilțul său. Cântăreții au urmat rânduiala, apoi [au cântat] canonul, un cor în greacă și altul în valahă. Părintele nostru patriarh a spus primul ecfonis, apoi a tămâiat și mitropolitul la fel ca el și s-a dus să stea, spunând ecfonisul al doilea. După aceea au tămâiat la fel episcopii și stareții însemnați, până la sfârșitul canonului. Fiecare dintre ei spunea un ecfonis. Nu s-au deschis ușile, după datina noastră, căci în biserica aceea nu putea încăpea atâta lume, și atunci au săvârșit slujba afară.

La sfârșitul canonului părintele nostru patriarh a mers și a sărutat Evanghelia, mergând apoi cu ea către domnul, care a venit în mijloc, a îngenuncheat și a sărutat Evanghelia și dreapta lui. Iar părintele nostru patriarh i-a spus ”Hristos a Înviat” și l-a sărutat pe creștet de trei ori. În ceasul acela toți ostașii au tras cu puștile de s-a zgâlțâit întreaga lume și ne-au asurzit urechile. Apoi slujba s-a isprăvit. Au luat atunci jilțul [părintelui nostru patriarh] și l-au așezat de-a dreapta jilțului domnului, iar el s-a așezat, purtând Evanghelia în mâini. Atunci mitropolitul a mers și a sărutat Evanghelia și dreapta lui, spunând ”Hristos a Înviat”. A mers după aceea la domnul, a sărutat crucea aurită, împodobită cu mărgăritare și pietre scumpe, pe care o ținea în mâna dreaptă, și i-a spus la fel. Domnul l-a sărutat pe creștet, după care el a mers și s-a așezat în jilț, la stânga domnului. Au venit mai întâi episcopii, pe urmă stareții și ceilalți preoți și călugări, au sărutat întâi Evanghelia [din mâinile] părintelui nostru patriarh și apoi dreapta lui, spunând ”Hristos a Înviat”, apoi au mers la domnul, i-au sărutat crucea și pieptul, grăind la fel, pe urmă la mitropolit, și se înșirau în apropierea lui. Au intrat mai apoi boierii, după cin, și toți cei de față, care au făcut la fel. Și nu am isprăvit decât când soarele era sus. Domnul s-a suit în odăile sale, iar noi am intrat la slujbă. Am citit trei Evanghelii: părintele nostru patriarh în altar, în greacă, mitropolitul în valahă și eu în arabă. După ce am isprăvit am fost cuprins de friguri și nu mi-au trecut până seara, din pricina gerului cumplit. Am intrat în altar și mi-am scos stiharul și am adormit acolo. Apoi am ieșit la masă, dar eu eram într-o stare jalnică. Toți petreceau de zor, iar eu eram prăpădit și înfrigurat. În ziua aceea au făcut ospăț mare, văzduhul s-a luminat, primăvara strălucea și totul era verde. S-a auzit atunci mare bubuit de tun și de pușcă, s-au deșertat rânduri de pocale mari, [s-au auzit] tarafurile cu tobe, trâmbițe, fluiere și cântări, cu ghidușii și altele asemenea. Apoi s-au împărțit veșminte.

Am mers în trăsură la mănăstire, înconjurați de seimeni și de dărăbani care trăgeau cu pușca, de satârgii și de cântăreți care și-au luat [răsplata] și s-au dus. În săptămâna aceasta slujesc utrenia de cu zori și bat clopotele cele mari în fiecare dimineață și seară. Nu se îngăduie nici un fel de vânzare ori cumpărare, nici nu se deschid prăvăliile, afară de acelea unde vând unt, carne și altele de-ale gurii, doar atât. Află că obiceiul țării este ca în fiecare joi după Paște să se facă o litie afară din oraș, adică o procesiune măreață împrejurul orașului, cu prapuri și icoane, cu toți preoții îmbrăcați în odăjdii, [fiind de față] domnul și oștenii lui. Se face apoi o petrecere mare pentru a cinsti Joia Luminată și a-și lua rămas bun de la ea, în așteptarea Joii Înălțării.”