O mașină a fost lovită de tren la ieșirea din orașul Vaslui
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2021/08/tren.jpg)
Un autoturism a fost lovit de un tren, azi dimineaţă, la ieşirea din municipiul Vaslui spre Bacău. În urma evenimentului o femeie a fost rănită.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, autoturismul era condus de o femeie din comuna Laza, care nu ar fi respectat regulile de trecere la nivel cu calea ferată şi a ignorat semnalele luminoase, maşina fiind acroşată de tren.
„Un autoturism înmatriculat în judeţul Vaslui, condus de o femeie în vârstă de 40 de ani, a fost acroşat de trenul interregio 1142 Iaşi-Vaslui la trecerea cu calea ferată situată la ieşirea din municipiul Vaslui, pe strada Călugăreni. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto. Aceasta fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Femeia a fost preluată de un echipaj medical şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Manoliu, citat de Agerpres.
Trenul implicat în accident şi-a continuat deplasarea cu întârziere, din cauza cercetărilor efectuate la faţa locului. Traficul rutier în zonă nu a fost afectat.
Poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările în acest caz.