O nouă companie, din Bulgaria, va vinde RCA în România, începând din 20 noiembrie. DallBogg are printre cele mai mici preţuri

Publicat: 19 nov. 2024, 20:55, de Ady Ivașcu, în ECONOMIE , ? cititori
O nouă companie, din Bulgaria, va vinde RCA în România, începând din 20 noiembrie. DallBogg are printre cele mai mici preţuri
O nouă companie, din Bulgaria, va vinde RCA în România, începând din 20 noiembrie.

Compania bulgară de asigurări DallBogg poate vinde RCA în România, începând de mâine, 20 noiembrie, după ce a fost autorizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Unext Romania, parte a grupului polonez Unilink, a asistat grupul de asigurări bulgar Dallbog Life and Health Inc. la intrarea in piaţa românească de RCA, în baza paşaportului european.

Vânzările vor începe mâine, prin intermediul celor mai mari platforme de vanzare ale brokerilor – 24 Broker, Insurtech, Broker Net şi Simba, dar cu un număr redus de intermediari, scrie 1asig.ro.

Ulterior vor fi semnate contracte de intermediere şi cu alţi brokeri care îşi doresc să distribuie produsele asigurătorului bulgar.

Compania bulgară ţinteşte o cotă de piaţă de 3% în 2025.

DallBogg Life and Health face parte din grupul format din Commercial League – Global Pharmacy Center Ltd., Tchaikapharma The High-Quality Medicines şi Bulgarian Cardiac Institute – una dintre cele mai mari structuri de companii din Bulgaria.

În prezent, DallBogg este lider în Bulgaria în ceea ce priveşte asigurările de garanţii şi se situează în Top 3 asigurători RCA.