O nouă pandemie? Crește numărul infecțiilor respiratorii în China. OMS cere explicații
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a făcut Chinei o solicitare oficială pentru informaţii detaliate în legătură cu o creştere a bolilor respiratorii şi a focarelor de pneumonie semnalate la copii.
„OMS a trimis o solicitare oficială Chinei pentru informaţii detaliate în legătură cu o creştere a bolilor respiratorii şi a focarelor de pneumonie semnalate la copii”, se arată într-un comunicat publicat pe X, care recomandă „luarea de măsuri pentru a reduce riscul de boli respiratorii”.
Aceste măsuri – deja cunoscute din timpul pandemiei Covid-19 – includ vaccinarea, distanţarea de bolnavi, izolarea acasă în caz de simptome, analize şi îngrijiri medicale dacă este necesar, precum şi purtarea unei măşti, dacă este cazul, o bună ventilaţie a spaţiilor şi spălatul pe mâini.
După ce autorităţile chineze şi presa din China au raportat o creştere a numărului de boli respiratorii, inclusiv focare de pneumonie nediagnosticată la copii în nordul Chinei, OMS a solicitat „informaţii epidemiologice şi clinice suplimentare, precum şi rezultate de laborator privind aceste focare raportate la copii”.
Organizaţia „a solicitat, de asemenea, informaţii suplimentare cu privire la tendinţele recente în circulaţia agenţilor patogeni cunoscuţi, în special gripa, SARS-CoV-2 (virusul care dă naştere la Covid-19), RSV care afectează copiii şi Mycoplasma pneumoniae, precum şi cu privire la gradul de congestionare a sistemului de sănătate”, se mai arată în comunicat.
WHO statement on reported clusters of respiratory illness in children in northern China
WHO has made an official request to #China for detailed information on an increase in respiratory illnesses and reported clusters of pneumonia in children.
At a press conference on 13… pic.twitter.com/Jq8TgZjWNX
— World Health Organization (WHO) (@WHO) November 22, 2023
OMS precizează că este în contact cu clinicienii şi cercetătorii prin intermediul parteneriatelor şi reţelelor sale tehnice existente în China.
Organizaţia ONU a precizat că autorităţile chineze au atribuit această creştere a numărului de boli respiratorii ridicării restricţiilor privind Covid-19 şi circulaţiei agenţilor patogeni cunoscuţi. În cadrul unei conferinţe de presă din 13 noiembrie, autorităţile chineze au subliniat necesitatea de a îmbunătăţi supravegherea bolilor în unităţile sanitare şi în comunitate şi de a consolida capacitatea sistemului de sănătate de a gestiona pacienţii, potrivit OMS.
OMS nu precizează care a fost răspunsul Chinei la solicitarea sa de informaţii. Organizaţia a criticat în repetate rânduri autorităţile chineze pentru lipsa de transparenţă şi de cooperare în timpul pandemiei Covid-19, ale cărei prime cazuri au apărut în China la sfârşitul anului 2019. Această lipsă de cooperare a fost, de asemenea, denunţată de OMS şi de multe alte ţări în cadrul anchetei privind originile pandemiei, care nu a ajuns încă la o concluzie definitivă.