O nouă problemă pentru guvernanți! Și feroviarii amenință cu greva
Angajații de la CFR amenință că ies în stradă și că intre în grevă generală.
„Protestăm pentru soluționarea revendicărilor”, susțin sindicaliștii de la CFR. Condițiile grele de muncă și bugetul mai mic față de anul trecut în determină pe angajații CFR să iasă stradă. Aceștia au anunțat că vor protesta în fața Ministerului Transporturilor pe data de 29 mai.
Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari, a explicat, la Antena 3 CNN, care sunt revendicările angajaților CFR.
„Protestăm pentru soluționarea favorabilă a revendicărilor angajaților CFR, în special pentru aplicarea legii nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar.
De asemenea, protestăm pentru condițiile de muncă, dar și pentru că vrem trenuri de călători cu mai multe vagoane. Din cauza lipsei bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2023, nu există bani nici măcar pentru repararea trenurilor existente.
Nu există bani nici pentru investiții în trenuri noi, deși s-a aprobat, anul trecut, contractul de servicii publice pe zece ani. Acesta ar fi trebuit să fie primul an în care CFR ar fi putut să achiziționeze trenuri noi.
De asemenea, ordonanța austerității a tăiat încă 10% din bugetul prevăzut pentru compensații, ceea ce înseamnă că avem un buget mai mic decât anul trecut, în condițiile în care toate prețurile s-au dublat”, a spus Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari.