O nouă rețea securizată de comunicații: STS și Ministerul Muncii colaborează într-un proiect cheie

Publicat: 28 aug. 2024, 07:32, de Cristian Matache, în ACTUALITATE , ? cititori
O nouă rețea securizată de comunicații: STS și Ministerul Muncii colaborează într-un proiect cheie

Guvernul României va adopta azi o ordonanță crucială care vizează crearea unei rețele securizate de comunicații de date de arie extinsă, destinată sistemului informatic „Hub de servicii MMSS-SII MMSS”. 

Ordonanța stipulează că Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), în colaborare cu Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), va fi responsabil pentru realizarea acestei rețele. Scopul principal al acestei inițiative este de a asigura o comunicare eficientă și securizată între diversele entități implicate în gestionarea și furnizarea serviciilor sociale.

Achiziții și gestionare

Pentru implementarea acestui proiect, STS este autorizat să achiziționeze servicii de comunicații necesare, inclusiv bucle locale și alte servicii de comunicații care nu pot fi asigurate de MMSS cu resurse proprii. STS va gestiona, de asemenea, rețeaua conform cerințelor MMSS. Modalitatea de decontare a cheltuielilor și aspectele tehnice legate de utilizarea rețelei vor fi stabilite printr-un protocol între cele două instituții, care trebuie încheiat în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței.

Finanțare și protocol

Cheltuielile pentru realizarea rețelei vor fi suportate de la bugetul de stat, sub capitolul „Asigurări și asistență socială”, iar sumele încasate de STS vor fi utilizate pentru plata serviciilor achiziționate. Lista locațiilor vizate pentru implementarea rețelei va fi, de asemenea, stabilită prin protocolul între MMSS și STS.

Protecția datelor

Un aspect esențial al ordonanței este respectarea legislației privind protecția datelor personale. Toate entitățile implicate vor trebui să se conformeze Regulamentului (UE) 679/2016 privind protecția persoanelor fizice și legislației naționale în vigoare pentru a asigura confidențialitatea și securitatea informațiilor personale.

Obiectivele specifice ale proiectului

Furnizarea de servicii electronice prin crearea facilității de depunere on-line a cererilor de beneficii de asistență socială și servicii sociale prin intermediul unui singur punct de contact cu cetățeanul – portalul MMSS, modulul e-Asistență Socială, și de posibilitate de consultare on-line a dosarelor de către orice cetățean sau întreprindere, constituirea dosarelor electronice ale beneficiarilor de servicii sociale și implicit optimizarea și modernizarea activității specialiștilor prin implementarea unui modul de management de caz; • Crearea unui instrument informatic de verificări încrucișate care să asigure mecanisme de prevenție, de semnalare automată a suspiciunii de fraudă și care să furnizeze date corecte pus la dispoziția celor care gestionează fondurile publice; • Asigurarea interoperabilității sistemelor informatice în plan intern între departamentele MMSS și instituțiile aflate în subordinea/sub autoritatea/în coordonarea MMSS, național între MMSS și instituțiile aflate în subordinea/sub autoritatea/în coordonarea MMSS și alte instituții centrale și locale și european cu sisteme omoloage de la nivel European, cu Registrele Europene.

Implementarea unui sistem informatic integrat, necesar pentru consolidarea, corelarea și managementul optim al tuturor informațiilor din domeniile de activitate specifice MMSS în concordanță cu evenimentele de viață specifice, astfel încât interacțiunea cetățeanului cu MMSS cât si cu instituțiile aflate în subordinea/sub autoritatea/în coordonarea MMSS, va putea fi realizată în mediul online printr-un singur punct de contact – portalul MMSS.

Schimbări preconizate

Având în vedere faptul că ANPIS, ANPDPD, ANDPDCA și ANES sunt implicate în procesul de licențiere/acreditare a serviciilor sociale, prin urmare utilizatorii din aceste instituții vor folosi modulele specifice (Ex. e-acreditare, inspecție socială etc.) și că utilizatorii din cadrul celor 47 de DGASPC-uri, au rolul de administrator județean în cadrul proiectului ”HUB de servicii MMSS-SII MMSS”, astfel fiind necesar să acceseze o componentă din back-office a sistemului informatic pentru a gestiona utilizatorii de la nivelul fiecărui serviciu public de asistență socială; Ținând cont de contextul actual, în care nu există o infrastructură de comunicații care să faciliteze legătura între sistemul informatic denumit „HUB de servicii MMSS-SII MMSS” și instituțiile menționate mai sus, precum și de faptul că serverele achiziționate în cadrul acestui proiect sunt găzduite de Serviciul de Telecomunicații Speciale în centrul de date din localitatea Cristian, județul Brașov, este necesară realizarea unei rețele securizate de comunicații de date de arie extinsă între instituțiile menționate mai sus, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și centrul de date din localitatea Cristian, județul Brașov al Serviciului de Telecomunicații Speciale.

Cele 47 de DGASPC-uri sunt în subordinea consiliilor județene /consiliilor locale, și funcționează ca servicii publice specializate de interes local/județean, având fiecare personalitate juridică distinctă; Astfel, considerăm necesară încredințarea acestei activități, respectiv realizarea unei rețele securizate de comunicații de date de arie extinsă către Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Rețeaua STS este instalată și funcționează la scară națională, având noduri în București și în fiecare județ, infrastructura rețelei având capacitate suficientă pentru a transporta traficul generat în urma implementării rețelei, nefiind necesară modificarea, actualizarea sau reconfigurarea rețelei interurbane de comunicații de date operate de STS.

Realizarea noii rețele, în colaborare cu Serviciul de Telecomunicații Speciale, va crea premisele necesare pentru asigurarea unor servicii și rețele de comunicații de date fiabile, precum și a unui grad înalt de disponibilitate și securitate, capabile să asigure schimbul de informații între cele 52 de puncte terminale ale rețelei ce se va constitui în această formă superioară din punct de vedere tehnic, presupunând costuri predictibile și cât mai scăzute.

Totodată, Serviciul de Telecomunicații Speciale urmează să asigure segmentul de transport de date interurban al acestei rețele, cu titlu gratuit, iar segmentele prin care este accesată rețeaua securizată de comunicații de date din cele 52 de puncte terminale, vor fi formate din legături de date achiziționate de la furnizori de pe piața publică. Aceste conexiuni dintre punctele de prezență ale Serviciului de Telecomunicații Speciale (reședințe de județ și municipiul București) și locațiile în care își desfășoară activitatea instituțiilor mai sus menționate, se va asigura în mod transparent, de către Serviciul de Telecomunicații Speciale, prin furnizori de servicii de comunicații, în condițiile prevăzute de Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare.