O nouă tehnică pentru a evita controlul de frontieră: Un șofer de microbuz plin de pasageri a încercat să intre în țară pe contrasens
Șoferii de microbuze caută tot felul de metode prin care să evite aglomerația de frontierele terestre. Un şofer de microbuz care transporta pasageri din străinătate în Bacău a trecut frontiera, la Nădlac, pe contrasens. Șoferul dorea să evite triajul epidemiologic şi riscul ca ocupanţii vehiculului să fie plasați în carantină.
Poliția de frontieră Arad anunță că incidentul s-a petrecut luni seară, în jurul orei 23, când la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, poliţiştii de frontieră care îşi desfăşurau activitatea pe sensul de intrare în România au observat un microbuz care se deplasa pe contrasens, pe sensul de ieşire din ţară.
Microbuzul a fost oprit pentru verificări, ocazie cu care s-a constatat că la volanul autoturismului se afla un cetăţean român, iar împreună cu acesta, ca pasageri, se mai aflau opt cetăţeni români, domiciliaţi pe raza judeţului Bacău, care veneau din Ungaria.
„Poliţiştii de frontieră care îşi desfăşurau activitatea pe sensul de intrare în România au observat un microbuz care se deplasa pe contrasens, pe sensul de ieşire din ţară. Microbuzul a fost oprit pentru verificări, ocazie cu care s-a constatat că la volanul autoturismului se afla un cetăţean român, iar împreună cu acesta, ca pasageri, se mai aflau opt cetăţeni români, domiciliaţi pe raza judeţului Bacău, care veneau din Ungaria, a informat, marţi, Poliţia de Frontieră Arad.
Întrucât mai mulţi pasageri, inclusiv şoferul, nu îndeplineau condiţiile de exceptare privind măsura carantinării la intrarea în România, sosind dintr-o ţară cu risc ridicat de infectare cu virusul SARS-CoV-2, aceştia au încercat să evite controlul de frontieră şi triajul epidemiologic efectuat de lucrătorii Directiei de Sănătate Publică.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare prin trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Bărbatul este acum cercetat penal. Incidentul a avut loc la intrarea în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, de pe DN 7, scrie Agepres.