O nouă tranșă de vaccinuri Johnson&Johnson a ajuns în România
151.200 doze de vaccin Janssen au ajuns astăzi, 15 decembrie a.c., la Compania Națională „Unifarm” SA. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin au fost aduse în București pe cale terestră.
Dozele sunt depozitate la Compania Națională „Unifarm” SA, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național. Depozitul Companiei Naționale „Unifarm” SA este complet autorizat și avizat de către Autoritatea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea națională care are competență în domeniul medicamentului de uz uman.
Până în prezent, 3.929.100 doze Janssen au fost recepționate, iar 1.886.510 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.
În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, periodic, țara noastră primește tranșele de vaccin necesare imunizării populației.
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului și coordonarea prim-ministrului.