O pensiune din stațiunea Vârful lui Roman din Horezu a fost lovită de trăsnet

Publicat: 30 mai 2022, 11:32, de Otilia Caloian, în ACTUALITATE , ? cititori
O pensiune din stațiunea Vârful lui Roman din Horezu a fost lovită de trăsnet
Sursa foto: Digi 24

Un număr de şapte turişti, între care trei copii, au fost evacuaţi în noaptea de duminică spre luni din staţiunea montană Vârful lui Roman din Horezu, după ce pensiunea în care se aflau a fost lovită de trăsnet, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Potrivit sursei citate, descărcarea electrică nu a fost urmată de incendiu, însă a fost afectat sistemul de alimentare cu energie pe bază de panouri solare fotovoltaice al imobilului.

„S-a intervenit cu o autospecială de intervenţie rapidă, pentru asigurarea măsurilor PSI. În locuinţă se aflau şapte persoane, patru adulţi şi trei copii, care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar în urma verificărilor efectuate la nivelul construcţiei, s-a constatat că nu există pericol de incendiu. Persoanele care se aflau în locuinţă au fost relocate într-un spaţiu de cazare din oraşul Horezu”, au precizat reprezentanţii ISU Vâlcea.

În ultimele 12 ore, ca urmare a fenomenelor meteorologice periculoase produse în judeţ, autorităţile vâlcene au fost solicitate să intervină şi pentru degajarea unor copaci căzuţi pe carosabil în municipiul Drăgăşani, precum şi pentru deblocarea DN 7A, în staţiunea Voineasa, punctul Valea Măceşului, unde s-au strâns aluviuni în urma unei viituri venită de pe versanţi.