O primăriță preoteasă a pierdut la păcănele banii de ajutor social ai sătenilor

Publicat: 31 oct. 2022, 16:47, de Florentin Lucaniuc, în News , ? cititori
O primăriță preoteasă a pierdut la păcănele banii de ajutor social ai sătenilor

Deși ar fi trebuit să aibă grijă de sătenii care o duc mai greu și de propășirea spirituală a acestora, primărița-preoteasă Irina Iusco, din comuna Șieu, județul Maramureș, a pierdut la păcănele toți banii de ajutoare sociale. Polițiștii efectuează cercetări pentru recuperarea prejudiciului cauzat, acesta fiind estimat la 90.000 de lei, deși edilul respinge acuzațiile. 

Polițiști și procurori din Maramureș au făcut duminică patru percheziții domiciliare într-un dosar penal de delapidare și abuz în serviciu, potrivit unui comunicat al poliției. Principala vizată în dosar este primărița din localitatea Șieu, care este și preoteasă, potrivit informațiilor G4Media

Ea ar fi suspectată de autorități că a furat banii unor beneficiari de ajutoare sociale, semnând fals statele de plată și spunându-le benficiarilor reali că nu le-au putut primi pentru că nu îndeplineau condițiile, potrivit informațiilor G4Media.

Edilul respinge acuzațiile: „Contracandidații mei încearcă să mă defăimeze”

Primărița Irina Iusco a respins acuzațiile într-o declarație pentru presa locală: „În urma unei reclamații, ieri am avut percheziție la domiciliul meu, de unde nu s-a ridicat nimic incriminator (pentru că nu există). Ulterior s-a făcut percheziție-n primărie, unde s-au ridicat unele documente, urmand să se facă cercetări. Din punctul meu de vedere, reclamația nu se confirmă, decat o nouă încercare a unor contracandidați la primărie de a mă defăima, dacă nu au reușit la vot încearcă prin reclamații”.

Polițiștii efectuează cercetări pentru recuperarea prejudiciului cauzat, acesta fiind estimat la 90.000 de lei, potrivit comunicatului citat.

Localnicii din comuna Şieu o acuză pe că primăriţă, care este şi preoteasă, că ar fi jucat ajutoarele de încălzire la păcănele împreună cu soţul ei, preotul din sat, potrivit Antena3.ro.