O sală pentru pregătirea procurorilor specializați în violența sexuală contra copiilor, la Parchetul Tribunalului București
O sală pentru pregătirea procurorilor specializați în investigarea violenței sexuale contra copiilor, în premieră, a fost inaugurată la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, cu aportul Asociației pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale și UNICEF România.
”O echipă de șase procurori a fost pregătită în ultimul an de cercetătorul israelian Irit Herskovitz, profesor la Universitatea Haifa, în domeniul interviervării criminalistice. Parchetul de pe lângă Tribunalul București a înregistrat un număr record de trimiteri în judecată și procese scurte, ca urmare a organizării unui circuit special de raportare și investigare a suspiciunilor de violență sexuală împotriva copiilor”, se precizează în comunicatul UNICEF.
Această inițiativă a fost impusă de faptul că infracțiunile care implică violență sexuală cu victime copii ”sunt fapte dificil de investigat, care necesită abilități speciale din partea investigatorilor, pentru ca dezvăluirile să ajungă complete și probate în instanță”.
”Investigarea violenţei sexuale împotriva copiilor este prioritară pentru noi şi de aceea am desemnat, încă din urmă cu un an, procurori care să investigheze exclusiv aceste tipuri de cauze. Progresul este vizibil: mai puţini procurori, dar mai bine pregătiţi pentru acest domeniu, au trimis în judecată mai multe dosare şi au soluţionat mult mai repede acest tip de cauze. Sala de training ne oferă independenţă şi flexibilitate, întrucât pe fondul fluctuaţiei de personal din parchetele locale, avem nevoie să menţinem gradul de pregătire şi o continuitate în specializarea procurorilor”, arată prim-procurorul Adrian Ţîrlea, citat în comunicat.
În ultimii ani, se înregistrează o creștere vizibilă a numărului infracțiunilor sexuale comise asupra copiilor, la nivelul întregii țări.
”Înregistrăm cel mai mare număr de sesizări privind infracţiuni sexuale comise asupra copiilor la nivel de ţară. Schimbarea modului nostru de lucru a condus şi la creşterea încrederii de a face dezvăluirea. Tot mai mulţi profesionişti din sisteme complementare (protecţia copilului, învăţământ, sănătate) se îndreaptă către noi să aflăm adevărul şi să protejăm în acelaşi timp copilul. Dacă în urmă cu cinci, şase ani erau sub 200 de sesizări pe an în Capitală, în 2022 creşterea a fost vizibilă, 391 de cauze, iar în 2023 – peste 400 de cauze în care s-a sesizat o formă de abuz sexual contra minorilor”, a declarat Marian Truşcă, coordonatorului Grupului de Lucru împotriva Abuzurilor Sexuale de la Parchetul Capitalei.