O sută de ani de la încoronarea primului rege al tuturor românilor

La 15 octombrie 1922, în prezenţa unei numeroase asistenţe din ţară (membrii familiei regale, ai Parlamentului, ai Guvernului, înalţii ierarhi ai tuturor confesiunilor, înalţi comandanţi ai armatei, reprezentanţi ai Academiei Române şi ai Universităţilor, delegaţi ai oraşelor şi satelor ş.a.) şi de peste hotare (membrii misiunilor diplomatice), a avut loc la Catedrala Încoronării din Alba Iulia ceremonia încoronării regelui Ferdinand I şi a reginei Maria ca suverani ai României întregite.

Coroanei regale de oţel a regelui Carol I, ce amintea de Plevna, i s-au adăugat însemnele Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei, simbolizând actul creării României Mari sub sceptrul aceluiaşi monarh şi în acelaşi timp recunoaşterea internaţională a noii realităţi statale, potrivit lucrării „Enciclopedia şefilor de stat şi de guvern ai României” (Nicolae C. Nicolescu, Editura Meronia, 2011), conform Agerpres.

Tensiunile politice interne din perioada de după Marea Unire, precum şi contextul internaţional, ce viza, în primul rând, semnarea tratatelor de pace şi confirmarea noilor graniţe ale României, au făcut ca trecerea la pregătirea practică a actului încoronării să întârzie aproximativ un an şi jumătate. Încoronarea ar fi trebuit să aibă loc cu un an mai devreme, la 28 septembrie 1921, dată care corespundea zilei urcării pe tron a regelui Ferdinand, dar acest lucru nu s-a concretizat din cauza certurilor dintre liderii partidelor politice. De altfel, şi la 15 octombrie 1922, la încoronare, au absentat liderii unor partide politice din Opoziţie.

O Comisie de încoronare, formată din generalul Constantin Coandă (preşedintele Senatului), mitropolitul Miron Cristea, Nicolae Titulescu, Octavian Goga, Nicolae Iorga ş.a., a fost constituită în timpul guvernului condus de generalul Alexandru Averescu (13 martie 1920-13 decembrie 1921), potrivit lucrării „Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Ferdinand I” (vol. II, Ioan Scurtu, 2004). Comisia s-a întrunit pentru prima dată la 15 iulie 1920 şi apoi la 20 noiembrie, când a stabilit ca festivităţile ceremoniei de încoronare să se desfăşoare atât la Alba Iulia, cât şi la Bucureşti. De asemenea, s-a decis construirea Catedralei Încoronării.

Problema organizării ceremoniei încoronării a revenit în actualitate în urma câştigării alegerilor pentru Adunarea Naţională Constituantă, de către guvernul condus de Ion I.C. Brătianu (19 ianuarie 1922-27 martie 1926). O întâlnire a avut loc la Sinaia, la 24 august 1922, între regele Ferdinand şi Ion I.C. Brătianu, în cursul căreia s-a convenit ca festivitatea încoronării să se desfăşoare în toamna acelui an.

Efortul organizatoric dar mai ales material pentru realizarea acestui important eveniment a fost unul considerabil. În prim plan s-a aflat construcţia Catedralei Încoronării cu toate anexele sale. Aceasta a fost ridicată după planurile arhitectului Victor G. Ştefănescu şi a fost pictată în interior de Costin Petrescu şi Pierre Bellet. A fost sfinţită în ziua de 8 octombrie 1922.

A fost redactat „Documentul Încoronării” şi a fost difuzată „Proclamaţia Majestăţii Sale Regele către popor” (ambele cu data de 15 octombrie 1922), în care, între altele, regele spunea: „Punând pe capul meu, în această străveche cetate a Daciei romane, coroana de oţel de la Plevna, pe care noi şi glorioase lupte au făcut-o pe veci coroana României Mari, mă închin cu evlavie memoriei celor care, în toate vremurile şi de pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi prin jertfele lor, au asigurat unitatea naţională; şi salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o într-un glas şi o simţire, de la Tisa pân la Nistru şi până la Mare”, conform volumului „Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Ferdinand I” (vol. II, Ioan Scurtu, 2004).

Manifestările prilejuite de Încoronare au fost deschise, în dimineaţa zilei de 15 octombrie 1922, de un Te Deum oficiat în noua catedrală, în prezenţa regelui, reginei, membrilor guvernului şi a mai multor invitaţi de seamă. În faţa bisericii s-a instalat un baldachin, iar în lateral s-au amenajat tribune pentru asistenţă. În faţa baldachinului se afla armata, în uniforma de gală. Cele două coroane au fost sfinţite în cadrul unei slujbe religioase. Potrivit programului, în acel moment se desfăşurau slujbe în toate bisericile din România.

Încoronarea regelui Ferdinand şi a reginei Maria la Alba-Iulia, 15 octombrie 1922; în spate Carol principele moştenitor şi Elena principesa moştenitoare.

Regele şi regina au purtat mantii special confecţionate din catifea şi brodate cu fir de aur. Coroana regelui a fost adusă de preşedintele Adunării Deputaţilor, Mihail Pherekyde, iar cea a reginei era ţinută de preşedintele Senatului, Mihail Orleanu. Coroana regelui era cea din 1881, purtată de Carol I. Acesteia i s-au adăugat trei pietre preţioase, reprezentând cele trei provincii româneşti care s-au unit cu Ţara-Mamă – Basarabia, Bucovina şi Transilvania. Coroana reginei Maria era din aur şi cântărea 1.800 de grame. Regele şi-a pus singur coroana pe cap, apoi tot el a aşezat-o pe cea a reginei. A fost intonat Imnul Regal, apoi, momentul a fost marcat cu urale şi 101 salve de tun. A urmat, pe platoul din faţa catedralei, defilarea trupelor. Regele Ferdinand I a primit defilarea călare, înconjurat de ofiţeri români şi ai misiunilor Aliate, prezente la acest moment istoric. În seara aceleiaşi zile, regele, regina şi celelalte oficialităţi au plecat cu trenul spre Bucureşti.

Festivităţile prilejuite de ceremonia încoronării au continuat în capitala României. S-a trecut pe sub Arcul de Triumf, unul dintre simbolurile Bucureştiului, a cărui realizare i-a fost încredinţată arhitectului Petre Antonescu. Construcţia fusese realizată pe un schelet de beton armat. Era străjuită, pe partea dinspre nord, de două perechi de ostaşi, cu înălţimea de 5,50 metri fiecare. Primul grup reprezenta un ostaş român şi un ostaş dac iar cel de-al doilea înfăţişa un ostaş al lui Mircea cel Bătrân şi unul al lui Ştefan cel Mare. În arcadă se aflau efigiile regelui Ferdinand şi a reginei Maria. Pe monument erau scrise numele localităţilor cu rezonanţă istorică: Mărăşeşti, Plevna, Guruslău, Şelimbăr, Călugăreni, Rovine, Baia, Racova, Valea Albă, Mărăşti. Pe faţada dinspre Sud au fost amplasaţi ostaşul lui Mihai Viteazul şi pandurul lui Tudor Vladimirescu, iar la celălalt picior al Arcului un dorobanţ din timpul Independenţei şi un ostaş al Unirii.

Încoronarea regelui Ferdinand şi a reginei Maria la Alba-Iulia, 15 octombrie 1922.

A urmat Te Deum-ul de la Mitropolie şi, apoi, defilarea prin Piaţa Universităţii, în faţa statuii lui Mihai Viteazul. Seara, la Cercul Militar, regele a oferit o masă la care au participat oficialităţi române, precum şi delegaţii din mai multe ţări, precum Franţa, Italia, Spania, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Danemarca, Belgia, Portugalia, Japonia. S-au remarcat, între oaspeţi, mareşalul Foch, comandantul armatei franceze în timpul Primului Război Mondial, şi generalul Berthelot, şeful Misiunii militare franceze în România (1916-1918).

Catedrala Încoronării este o catedrală ortodoxă cu Hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, care a fost ridicată, printr-un volum uriaş de muncă între anii 1921-1922, cu scopul de a oferi un cadru adecvat încoronării regelui Ferdinand I şi reginei Maria, ceremonie care a avut loc la 15 octombrie 1922.

Arhitectura sa, inspirată de biserica domnească din Târgovişte, cu planul în cruce greacă înscrisă, la care s-au adăugat detalii bizantine şi neoromâneşti, aminteşte şi de fosta ctitorie a lui Mihai Viteazul, de la 1597. Catedrala a fost construită după planurile arhitectului Victor Gh. Ştefănescu, lucrările fiind executate sub supravegherea inginerului Tiberiu Eremia, pictura interioară a fost realizată de maestrul Costin Petrescu, iar catapeteasma de sculptorul C. M. Babic şi de pictorul Ion Norocea, potrivit site-ului oficial al municipiului Alba Iulia, https://www.apulum.ro/.

Piatra de temelie a fost pusă la 28 martie 1921, a doua zi de Paşte, şantierul fiind vizitat o lună mai târziu, de Ferdinand şi Maria, cu scopul de a constata stadiul lucrărilor executate. Catedrala a fost sfinţită la 8 octombrie 1922.

Edificiul a fost ridicat în mijlocul unei incinte dreptunghiulare compuse din patru pavilioane amplasate în colţuri şi legate între ele prin intermediul unei galerii de arcade deschise. Este situat pe latura de apus a Cetăţii având o amplă perspectivă spre Platoul Romanilor, turlele sale, înalte de aproape 60 de metri, dominând oraşul.

În cupola centrală este pictat Iisus Pantocrator şi pe bolta absidei altarului chipul Maicii Domnului şi alte scene biblice. De o parte şi de alta a iconostasului, sunt aşezate icoanele sfinţilor ierarhi mitropoliţii Sava Brancovici şi Ilie Iorest, cuvioşilor Mărturisitori Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara şi a Mucenicului Oprea Nicolae. Deasupra uşii veşmântăriei este zugrăvit autoportretul maestrului Costin Petrescu. În pronaos sunt zugrăvite portretele lui Mihai Viteazul şi al doamnei Stanca.

Iconostasul, sculptat în lemn de stejar, este împodobit cu motive florale, având registrele tradiţionale cu scene biblice şi icoane realizate de către pictorul Ion Norocea.

În perioada interbelică în aripa de sud-est a funcţionat Inspectoratul clerului militar şi Episcopia Armatei, iar în aripa de nord-est Muzeul Unirii. În 1975 a devenit sediul Episcopiei iar mai apoi în 1998 al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia, conform https://www.apulum.ro/. Catedrala mai este cunoscută şi sub denumirea de Catedrala Reîntregirii Neamului.