11:00, 19.12.2024 • ACTUALITATE
O tânără a fost agresată sexual în timp ce alerga într-un parc din București. Suspectul a fost prins
O tânără a fost agresată sexual sâmbătă seara într-un parc din sectorul 4 din București, anunță Poliția Capitalei, precizând că suspectul a fost prins și dus la secția 14 pentru audieri.
Potrivit sursei citate, sâmbătă seara, prin apel la 112, o tânără a reclamat că a fost agresată sexual de un bărbat necunoscut, într-un parc din sectorul 4.
Pe baza informațiilor furnizate de tânără cu privire la semnalmentele agresorului, polițiștii au depistat un suspect, care atunci când i s-a cerut să se oprească și să se legitimeze a devenit agresiv. Acesta a fost imobilizat și dus la Secția 14 Poliție pentru audieri.
„Din primele date se conturează ipoteza că bărbatul, care era însoțit de un prieten, a observat persoana vătămată în timp ce alerga și ar fi plecat în urmărirea ei, după care ar fi agresat-o”, a transmis Poliția Capitalei.
Cercetările în acest caz continuă.