O tânără a născut la bordul unui avion, fără să știe că era însărcinată
Nașterea unui copil în timpul unui zbor KLM de la Guyaquil, Ecuador la Amsterdam, i-a luat prin surprindere pe toții pasagerii unui avion la începutul acestei săptămâni.Tânăra care a născut la bordul avionuiui nu știa că era însărcinată.
Proaspăta mamă, Tamara, și copilul ei au fost internați la spitalul Spaarne Gasthuis Haarlem Zuid după ce au aterizat pe aeroportul Schiphol. Tamara zbura din Ecuador către destinația ei din Spania, cu o escală la aeroportul Schiphol din afara Amsterdamului, notează Nltimes.
„Cu câteva ore înainte de a ateriza în Olanda, a durut-o stomacul și a decis să meargă la toaletă. Spre marea ei surpriză, după două contracții, a avut brusc un copil în mâini”, au declarat reprezentanții spitatului. Ea l-a numit pe băiat Maximiliano. „Tamara nu avea idee că este însărcinată și a fost destul de surprinsă de eveniment.”
În avion se aflau doi medici și o asistentă din Austria care au putut să o ajute pe mama după această naștere surprinzătoare, potrivit Spaarne Gasthuis. Copilul a fost numit după una dintre aceste persoane.
Zborul, KLM 755, a început miercuri când a plecat din Quito spre Guayaquil. Boeing 777-200 a continuat apoi o călătorie de 11 ore până la Aeroportul Schiphol. A sosit joi la 12:55, cu aproximativ 25 de minute înainte de program.
La sosirea la Schiphol, mama și băiatul nou-născut au fost duși cu ambulanța la Spaarne Gasthuis. „Atât Tamara, cât și Maximiliano erau din fericire sănătoși”, a scris spitalul.
„Echipa din departamentul de naștere a făcut tot posibilul pentru a se asigura că ambii au primit îngrijirea corespunzătoare și că sunt pe drum pentru documentele necesare pentru Maximiliano. Cât de curând posibil, Tamara și Maximiliano vor merge mai departe la Madrid. Spaarne Gasthuis le urează bine!”, a declarat spitalul pe site-ul lor.