O tranșă de 163.800 de doze de vaccin sosește luni, 8 februarie, în București, Cluj și Timișoara
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunţă că a opta tranşă de vaccin Pfizer BioNTech, de 163.800 doze, soseşte luni în ţară, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.
Potrivit unui comunicat al CNCAV transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.
Procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, dozele fiind distribuite Centrului Naţional de Stocare Bucureşti (53.820 doze), Centrului Regional de Depozitare Braşov (19.890 doze), Centrului Regional de Depozitare Cluj (23.400 doze), Centrului Regional de Depozitare Constanţa (16.380 doze), Centrului Regional de Depozitare Craiova (16.380 doze), Centrului Regional de Depozitare Iaşi (22.230 doze), şi Centrului Regional de Depozitare Timişoara (11.700 doze).
În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.
Conform calendarului de livrare, următoarea tranşă de vaccin ar urma sa fie adusă în România luni, 15 februarie, iar la acest moment se aşteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare.
În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, săptămânal, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei. Pe măsură ce noile tranşe ajung în România, aplicaţia de programare se actualizează şi permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaţionale aflate în etapa curentă, menţionează CNCAV.
În ceea ce priveşte calendarul de livrare a dozelor, compania Pfizer a anunţat că va creşte numărul de doze în jurul datei de 15 februarie.