Oameni mici

Oameni mici. Pigmei. Pitici. Puah… Insignifianți. Mici, mici de tot. Și, pe cuvânt, nu țin să fac versuri șchioape, mici rimând cu pitici. Că, din păcate pentru mine, bune nu sunt în stare să creez. Nu mă refer, absolut deloc, la oameni mărunţi, mici de înălţime şi de statură, neudaţi, cum zice, ironic şi cu miez, ţăranul, la rădăcină. Oamenii mici despre care vreau şi ţin să vorbesc sunt, din punct de vedere fizic, înalţi, normali, cum trebuie.

Micimea care îi deosebeşte e altfel, vine din altceva. Un cumul de factori… Ce, cum, care sunt oamenii mici? Păi, să vedem. Oamenii mici sunt cei care îţi dau o prună şi se ţin după tine să le înapoiezi sâmburele. Oamenii mici sunt cei care te invită – şi insistă, insistă, că tu nu vrei… – în oraş şi te pun să plăteşti tu. Oamenii mici sunt cei care fac azi grătar cu altcineva şi te poftesc peste două zile pe la ei, ca să te trateze cu resturi de la festinul cu ceilalţi. Oamenii mici sunt cei care, când vin la tine şi îi aşezi la masa cu de toate, cred că li se cuvine tot. Dar, dacă te duci la ei şi îţi pun ceva în faţă, îţi fac un favor. Altfel spus, oamenii mici ştiu şi aşteaptă să primească, dar nu au idee cum e să ofere. Oamenii mici se ridică pe sine în slăvi, dacă a vorbit unul bine despre ei. Dar te minimalizează pe tine, deşi vorbesc muuuuuuuuulţi de bine despre tine. Oameni mici sunt cei care nu ştiu şi nu pot să te trateze cu respect, deşi tu o faci cu ei. Oameni mici sunt aceia care, dacă îţi fac un bine, îţi spun, te avertizează, îţi zic iar şi iar că l-au făcut. Ca să remarci şi tu, ca să bagi de seamă, ca să le mulţumeşti, ca să îi lauzi, ca să le gâdili ego-ul propriu, ca să te simţi îndatorat faţă de ei. Oamenii mici sunt cei care, dacă pleci împreună cu ei undeva, au grijă să se simtă ei bine, să-şi împlinească toate fanteziile şi toate aroganţele, fără să te întrebe – sau să se întrebe – dacă tu vrei altceva. Oamenii mici sunt aceia care îţi dau cu tifla, deşi, prin forţa împrejurimilor, tu eşti, la momentul ăla, măcar la fel de important ca ei. Oamenii mici sunt cei care te tratează mai mereu ca pe persoanele de rangul al doilea, pentru că nu te ridici la înălţimea lor şi a altor oameni mici, la fel ca ei. Oamenii mici sunt cei care, după ce o comit în cel mai jalnic mod, tot ei se supără şi, ce să vezi, îşi iau jucăriile şi pleacă. Oamenii mici sunt cei care, când se simt descoperiţi, fără scuze ori remuşcări, îi pun pe cei pe care pot să-i manipuleze să te marginalizeze. Oamenii mici sunt cei care, din păcate, nu se mai fac mari niciodată. Nu ştiu, nu pot, nu au resurse ca să se facă mari. Oamenii mici rămân oameni mici, şi acum şi peste – ţine-i-ar sfântul – două sute de ani. Oamenii mici sunt cei care… Of… Să mai continuu? Pot, pe cuvânt, s-o fac, am material. S-a adunat, în timp, ca praful pe cărţile de pe rafturile unei biblioteci uitate. Doar că, acum simt că nu mai e cazul. Rândurile mele nu-i fac mari pe oamenii mici. Oamenii mici rămân mici, indiferent de circumstanțe. Voi știți astfel de oameni? Mici… Pigmei… Insignifianți…