Oana Cuzino încheie colaborarea cu ProTV. „Proiectul meu și-a atins limitele”
După 18 ani de colaborare cu PROTV, Oana Cuzino și reprezentanții trustului media au decis să pună punct emisiunii medicale.
„Ca medic, sănătatea și un stil de viață sănătos au reprezentat și reprezintă principala mea preocupare. Proiectul media cu PROTV și-a atins scopul în toți acești ani, însă și-a atins și… limitele”, a transmis Oana Cuzino.
Aceasta va continua să fie prezentă în spațiul media prin intermediul platformei doc.ro „care oferă o experiență media 24/7 într-o formulă actualizată și interactivă, bazată pe tehnologia digitală online. De altfel, un astfel de portal, ”360 de grade” reprezintă singura alternativă ce poate adresa interesele și nevoile complexe ale oamenilor în ziua de azi”, susține Cuzino.
Aceasta susține că a fost nevoită să renunțe la colaborarea cu televiziunea deoarece timpul profesional necesar dedicat noului proiect de comunicare a devenit din ce în ce mai mare.
Portalul digital DOC este lider al segmentului măsurat de BRAT via SATI (Studiul de Audiență și Trafic Internet, standardul măsurării de trafic și audiență auditată independent) cu între 2.2 și 3.2 milioane de vizitatori unici, în fiecare lună, la categoria de „Sănătate și îngrijire personală”.
În plus, conform Google Analytics, peste 10,6 milioane de utilizatori au accesat doc.ro în primul semestru al anului.