Oana Mizil, agresată de Marian Vanghelie. Fostul deputat PSD a ajuns la spital
Oana Mizil a ajuns la spital după ce a fost agresată de partenerul său, Marian Vanghelie. Poliţiştii au emis ordin de restricţie pe numele fostului primar.
„La data de 24 iulie a.c., în jurul orei 02:08, poliţiştii Staţiunii Snagov au fost sesizaţi prin apel 112, de către un spital din Bucureşti, cu privire la faptul că, la unitatea de primiri urgenţe a fost transportată cu un echipaj medical, în vederea acordării de îngrijiri medicale, o pacientă, în vârstă de 45 de ani, din comuna Snagov, care a afirmat la internare, că a fost agresată fizic de către concubinul său”, anunţă Poliţia.
Poliţiştii din Snagov s-au deplasat la spitalul la care a ajuns Oana Mizil și au sesizat că este vorba despre un caz de violență domestică.
„De asemenea, poliţiştii Staţiunii Snagov au aplicat formularul de evaluare a riscului, privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violenţă domestică şi, rezultând existenţa riscului iminent, au emis Ordin de Protecţie Provizoriu, împotriva concubinului persoanei vătămate”, precizează poliţiştii.
Conform news.ro, persoana agresată este fostul deputat PSD Oana Mizil, care se află într-o relaţie cu fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie.
Potrivit acelorași surse, Oana Mizil a fost transportată la Spitalul Elias. Aceasta a fost lovită de partenerul său la față și la o mână.