Oare ce a monitorizat SCOMAR-ul pe Canalul Bâstroe?
Scandalul adâncirii Canalului Bâstroe a intrat în faza comisiilor, adică a tergivesărilor, a pasării răspunderii și a neasumării vreunei decizii clare. Pas cu pas, zi de zi, adâncirea Canalului Bâstroe de către Ucraina fără acordul României se bagatelizează. Și o dovadă în acest sens este declarația secretarului de stat din Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ionel Scrioşteanu, care dă asigurări că Ucraina va înceta absolut orice formă de dragare pe Canalul Bâstroe.
“Vestea bună este că Ucraina și-a asumat că va înceta orice formă de dragaj pe Chilia și pe Bâstroe și am stabilit împreună cu delegația Comisiei Europene că activitatea principală de la acest moment se va canaliza către consolidarea canalului Sulina, investițiile în canalul Sulina în așa fel încât să creștem capacitatea de tranzit pentru preluarea tuturor navelor care sunt pe clusterul Dunării maritime. (…) Ucraina şi-a asumat că va înceta orice formă de dragaj, fie el operațional, de întreținere sau altă formă”, a declarat Ionel Scrioşteanu.
Numai că, cei de la Comisia Europeană au transmis că ”ar aprecia feedbackul României cu privire la propunerea Ucrainei de a adăuga estuarele Chilia și Bâstroe la rețeaua TEN-T indicativă”. Asta ar înseamna ca Ucraina să înceapă adâncirea canalele Chilia și Bâstroe, fapt confirmat de Ministerul Infrastructurii din Ucraina care a anunțat pe 19 februarie 2023 că adâncimea Canalului Bâstroe a ajuns la 6,5 metri.
Ca atare, afirmația demnitarului de la Transporturi ”că Ucraina și-a asumat că va înceta orice formă de dragaj pe Chilia și pe Bâstroe” este praf în ochi. De ce? Pentru că cei de la Comisia Europeană au cerut un feedback la faptul că Ucraina adâncește Canalul Bâstroe și nicidecum la faptul că Ucraina” va înceta orice formă de dragaj pe Chilia și pe Bâstroe”.
Ori una este să draghezi și cu totul altceva este să adâncești Canalul Bâstroe, fapt pentru care autoritățile din Ucraina deja au anunțat că au adâncit Canalul Bâstroe de la 3,9 m la 6,5 m. Însă, ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă pe Canalul Bâstroe poate fi elucidat în doi timpi și trei mișcări de către autoritățile române. Cum? Foarte simplu. Prin intermediul Sistemului Complex de Observare, Supraveghere și Control al Traficului la Marea Neagră (SCOMAR), aflat în dotarea Poliției de Frontieră, al cărui obiectiv principal este acela ”de a asigura supravegherea frontierelor maritime românești și, mai mult decât atât, supravegherea frontierelor Uniunii Europene ținând cont de aderarea României în 2007 la Uniunea Europeană”.
Practic, sistemul SCOMAR, aflat pe teritoriul Deltei Dunării, este un sistem operativ de supraveghere, bazat pe tehnologia de ultimă oră, care permite detectarea timpurie, urmărirea, recunoașterea și identificarea navelor ce desfășoară activități ilegale de trafic la Marea Neagră. Potrivit Poliției de Frontieră, ”Sistemul va asigura monitorizarea permanentă a traficului la Marea Neagra prin folosirea echipamentelor radar, echipamentelor optoelectronice de supraveghere, navelor, aparatelor de zbor și vehiculelor de patrulare, precum și a altor elemente în zonă, furnizând o imagine tactică a suprafeței apei, a activității aeriene și a situației terestre în următoarele zone:
• apelor teritoriale maritime (până la 12 mile marine);
• zonei contigue (până la 24 mile marine);
• zonei economice exclusive (până la 100 mile marine);
• frontierei de uscat (în zona de competență de 30 km. de la frontiera în interiorul teritoriului).
Așadar, prin intermediul sistemului SCOMAR, s-a monitorizat și se monitorizează orice mișcare care a avut loc în Delta Dunării și în Marea Neagră, inclusiv pe brațul Chilia și Bâstroe.
Ca, atare, orice discuție privind faptul că Ucraina a adâncit sau nu Canalul Bâstroe poate fi clarificată de către sistemul SCOMAR, dacă are cineva interes, care, zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună, a monitorizat tot ce mișcă în Delta Dunării și Marea Neagră, inclusiv pe brațul Bâstroe. Dar, oare are cineva interes să afle ce a monitorizat sistemul SCOMAR pe Canalul Bâstroe?
Citește și O altfel de Românie: Într-o zi! Niciodată azi. Niciodată mâine