„Obiect luminos” pe cer: Air France a suspendat zboruri
Air France a anunţat că suspendă „până la noi ordine” zborurile deasupra Mării Roşii, din Africa de Est până în Peninsula Arabică. Această decizie vine în urma suspiciunilor apărute după ce „un echipaj a observat un obiect luminos la mare altitudine în zona Sudanului”, a explicat compania pe o rețea socială, potrivit Le Figaro, publicație citată de News.ro.
Conform site-ului Air Plus News, două zboruri Air France, Paris-Madagascar şi Paris-Kenya, s-au întors spre Paris în cursul zilei de duminică. Zborul Paris CDG-La Réunion a fost amânat până azi, în timp ce zborul Mauritius-Paris CDG şi-a schimbat traseul.
„Ca măsură de precauţie, Air France a decis să suspende zborurile deasupra zonei Mării Roşii până la noi ordine. Ca urmare, itinerarul unora dintre zborurile sale a fost modificat. În funcţie de locaţia lor, unele aeronave au putut să revină la aeroportul de plecare, cum ar fi zborul AF934 de la Paris la Antananarivo. Această decizie a fost luată ca urmare a suspiciunii că un echipaj a observat un obiect luminos la mare altitudine în zona Sudan”, a precizat Air France.
Întrebarea este ce ar putea să fi fost acest „obiect luminos”? Un internaut susţine că „o rachetă «a fost trasă» din Sudan asupra unui avion Air France”, însă Air France a negat această afirmaţie: „Nu confirmăm informaţia precum că o rachetă a fost trasă spre un alt avion Air France şi am dori să clarificăm de ce zborul AF934 s-a întors”.
Air France a reafirmat cu această ocazie că „siguranţa clienţilor şi a echipajelor sale este imperativul său absolut”: „Compania urmăreşte în permanenţă evoluţia situaţiei geopolitice din teritoriile deservite şi survolate de aeronavele sale, pentru a asigura cel mai înalt nivel de siguranţă a zborurilor”.