Obiectiv îndrăzneț pentru Simona Halep, la Australian Open: „Este visul meu să ajung în finală”
Simona Halep (30 de ani, locul 15 WTA) a declarat, marţi, în conferinţa de presă organizată după primul meci jucat la Australian Open, că visul ei este să ajungă din nou în finala primului turneu de Grand Slam al anului.
„Primul meci este întotdeauna greu. Am fost foarte nervoasă, dar sunt bucuroasă de modul în care am jucat, de modul în care am fost pe teren. Serviciul meu nu este atât de puternic ca al altor jucătoare care sunt foarte înalte. Nu am simţit că a fost un mare minus azi. Nu a fost grozav, dar nu a fost nici rău. În general, cred că a fost un meci bun pentru un prim meci. E întotdeauna greu şi sunt mereu nervoasă. Nici ea nu a jucat rău, a jucat bine. A alergat foarte bine, s-a mişcat bine. Cred că a fost un meci bun şi iau numai lucrurile pozitive din el. Mă simt bine fizic, simt că nu am probleme, cred că sunt pregătită, am lucrat mult înaintea sezonului.
Nu ştiu ce să zic de finală. Este unul dintre visurile mele să ajung acolo, dar ştiu că este dificil şi nu o să mă gândesc la asta, iau zi cu zi. Nu cred că sunt la cel mai înalt nivel, ca în trecut, dar mă simt bine, încrezătoare că jocul e acolo, că mişcarea e acolo, psihic sunt destul de puternică. Nu a fost cea mai bună zi a mea pe teren, azi, dar a fost primul meci al unui grand slam şi nu e niciodată uşor. Mă simt confortabil totuşi, mă simt bine şi simt că sunt într-o condiţie bună. Meciurile de la finalul anului trecut, de la turneele mici m-au ajutat, am făcut câteva meciuri bune şi mi-am recăpătat încrederea. Am început anul într-o formă bună. Am avut întotdeauna senzaţia că urmăresc ceva, chiar şi atunci când eram numărul 1 mondial, întotdeauna urmăream să câştig turnee, uneori un loc mai bun în clasament, dar nu aşa mult.
Am căutat mai mult să câştig titluri. Acum caut un loc mai bun într-un fel, să ajung în Top 10. Este o bună motivaţie, o bună provocare, ştiu că nu e uşor, o să fie greu şi am de câştigat meciuri bune ca să revin acolo, dar sunt pregătită să fac asta. Dacă voi munci din greu, simt că am o şansă„, a declarat fostul lider WTA.
Simona Halep (locul 15 WTA şi cap de serie numărul 14) s-a calificat, marţi, în turul al doilea al Australian Open, după ce a trecut, cu scorul de 6-4, 6-3, de poloneza Magdalena Frech (locul 102 WTA).
În manşa următoare, românca va evolua cu brazilianca Beatriz Haddad Maia (locul 83 WTA). Simona Halep a fost finalistă în 2018 la AO, fiind învinsă de Carlone Wozniacki, scor 7-6 (2), 3-6, 6-4. La ediţia din 2021, românca a fost eliminată în sferturi de Serena Williams, scor 6-3, 6-3.