Obligativitatea montării de repartitoare individuale de căldură, amânată cu un an
În „Ordonanța-trenuleț”, aprobată luni, a fost inclusă, la propunerea Ministerului Energiei, și o prevedere referitoare la amânarea obligației cetățenilor care se încălzesc din sisteme publice centralizate de a-și monta repartitoare individuale de costuri.
“Prin inițiativa Ministerului Energiei, prin ordonanța de urgență promovată de guvern, acordăm timp românilor să achiziţioneze şi să-și monteze sisteme tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică (repartitoare), în imobile de tip condominiu, racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică. Dăm astfel curs solicitărilor venite din partea societății civile și acordăm o ultimă prelungire cu încă un an a perioadei în care trebuie montate aceste dispozitive.
În plus, ne dorim ca bugetul românilor să nu fie afectat, de aceea alocăm un buget substanțial din fondurile Ministerului Energiei. Pentru a compensa costurile familiilor pentru care montarea repartitoarelor ar însemna o povară pe bugetul gospodăriei, acordăm o subvenție de până la 750 de lei per gospodărie eligibilă.
Bineînțeles, prin amânarea termenului de montare până la 31 decembrie 2025, se suspendă și toate prevederile referitoare la eventuale amenzi pentru cei care nu își montează repartitoare”, a declarat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
În următoarea perioadă, Ministerul Energiei va promova o ordonanță de urgență pentru mecanismul de acordare a sprijinului acordat persoanelor vulnerabile, în valoare nominală de maximum 750 lei, pe locuinţă/gospodărie, numai după montarea de către o societate autorizată a unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, inclusiv robineţi pentru reglarea consumului de energie termică, până la data de 31 decembrie 2025.
Prin această măsură, Ministerul Energiei a venit în întâmpinarea tuturor consumatorilor de energie termică în sistem centralizat, atât prin prorogarea termenelor anterior menționate, precum și prin suspendarea regimului sancționator aplicabil în cazul în care nu se montează astfel de sisteme de măsurare a energiei termice consumate.