Octavian Jurma: 1 milion de români se vor îmbolnăvi în următoarele 2 săptămâni și 10.000 vor fi uciși de COVID-19!
Medicul epidemiolog Octavian Jurma a analizat evoluția pandemiei în ultimele patru săptămâni și a ajuns la concluzia că în următoarele 14 zile aproximativ un milion de români se vor infecta și 10.000 vor muri din cauza COVID 19.
”Chiar am sperat ca astăzi sa vedem pentru prima data un „lower Monday” (sau „lower-low”), o zi de luni sub nivelul zilei de luni din săptămâna precedenta. Știu că guvernul luptă cu disperare să reducă numărul de teste în speranța că vor putea anunța un triumfal platou în stratosfera valului 4 – Delta, dar până și un vârf artizanal ne-ar fi permis să ne tragem sufletul un pic.
Din păcate, debutul a fost la fel de urat ca minciunile cu care ne-au umplut spitalele. Analiza zilnică a cazurilor din ultimele săptămâni si prognoza pe următoarele 4 se află în primul tabel. Azi e cea mai joasă zi din săptămâna care vine.
Vă dați seama că azi avem de 25 de ori mai multe cazuri decât în urmă cu 8 săptămâni?
Avem de 20 de ori mai multe cazuri decât în vârful valului 1. Da, valul acela în care am stat 30 de zile în carantină ca să nu ajungem ca Lombardia.
Acum am ajuns mai rău ca Lombardia, pentru că am refuzat carantina de 30 de zile și prin asta am refuzat să mai avem vreodată doar 500 de cazuri pe zi în vârful unui val. Acum le arătăm noi italienilor cum arată un val pandemic în care politicienii au luat locul medicilor.
”La o rata de detecție de 1:5, în realitate acum sa îmbolnăvesc săptămânal jumătate de milion de români”
Aparent, debutul nu este mult peste prognoză, însă, dacă adăugăm cele 1,425 de cazuri scăzute după alocare, rezultă ca azi s-au înregistrat la nivel național 11,560 de cazuri noi.
Chiar și dacă plecăm de la 10,141 cazuri raportate oficial si o creștere de doar 7.5% rezultă că mâine vom avea valori între 17,000 și 18,000 de cazuri noi și vom înregistra un nou record absolut de cazuri noi. Ne instalăm astfel în scenariul de coșmar pe care l-am menționat în vară, cel al unui val mai mare decât valurile 2 și 3 combinate cu toate consecințele acestuia:
– Incidența națională a depășit astăzi 10 la mie. În raportul zilnic se prezintă incidența medie a județelor, nu incidența națională. Diferența arată subestimarea medie a pandemiei în județe, adică aproape 1 la mie (sau în jur de 1,000 de cazuri pe zi)
– Săptămâna trecută am depășit pragul de 100,000 de cazuri noi pe săptămână. Acumulăm acum mai multe cazuri într-o săptămâna decât într-o lună în toată luna octombrie 2020 din valul 2, sau în luna aprilie din valul 3 – Alpha.
– La o rata de detecție de 1:5, în realitate acum sa îmbolnăvesc săptămânal jumătate de milion de români (500,000).
– Tot săptămâna trecută am înregistrat 2,361 de morți. În ultimele 14 zile aproape 5,000 de români au fost uciși de COVID-19.
”Nu vă arat aceste cifre ca vă îngrozesc ci ca să vă trezesc”
Vom continua la acest nivel stratosferic încă cel puțin 2 săptămâni
– 1 milion de români se vor mai îmbolnăvi în următoarele 2 săptămâni dintre care vom depista doar 200,000 de mii
– 10,000 de romani vor fi uciși de COVID-19 în următoarele 2 săptămâni dintre care vom depista doar 5,000 mii
Nu vă arat aceste cifre ca vă îngrozesc ci ca să vă trezesc.
Politicienii (Parlament, Guvern, Președinte) trag de timp cu circul politic si ne amețesc cu minciunile lor populiste în speranța că vor scăpa și din valul 4 fără carantină pentru că au scăpat cu 10,000 de morți pe val și până acum.
Ei îți spun ca au mai rămas „doar 1-2 săptămâni pana la vârf”. Dar pentru fiecare săptămâna ascendentă mai trebuie sa adaugăm una descendenta la valori similare. Fiecare săptămâna pierdută are consecințe exponențial mai grave pentru noi ca societate.
Înmulțiți cu 2 tot ce se întâmplă pana la vârf. Aceste valori sunt inevitabile într-o evoluție nestânjenită a pandemiei.
”Când va fi așadar vârful?”
Nu știm, pentru că suntem aproape orbi la această rată de testare. Cel mai probabil este că vom vedea vârful în următoarele 2-3 săptămâni dar acesta poate fi „văzut” doar în retrospectivă, când vom avea o săptămână descendentă.
Exista o mică șansă să depășim vârful în aceasta săptămână.
Este indubitabil ca rata de creștere a pandemiei a scăzut și ca avem o „rezistență” în jurul pragului de 20,000 de cazuri pe zi. În acest stadiu al pandemiei, problema nu mai o reprezinta însă maximele săptămânale care sunt plafonate natural de numărul scăzut de teste, ci minimele care continua sa crească mai lent dar susținut și pun presiune pe plafon.
Deși e posibil ca în această săptămână valorile zilnice se treacă chiar de 19,000 cazuri noi, e puțin probabil ca plafonul de 20,000 sa fie străpuns. Prognoza curenta rămâne conservator optimistă în așteptarea unui vârf până la finalul lunii octombrie și intrarea pe o pantă descendentă la începutul lunii noiembrie.
Din păcate pentru sistemul medical amânarea chiar și cu o săptămână a atingerii vârfului este devastatoare. Faptul că săptămâna trecută nu am atins încă vârful înseamnă că urmează încă doua săptămâni de creștere a numărului de cazuri grave care necesită internare și ATI.
Dar nu mai avem paturi de ATI și paturi cu oxigen în spitale și multi prefecți și alți lideri locali sau centrali tot placa „avem de toate” și „la noi nu sunt probleme” o pun la televizor. E inutil să mai facem prognoza pentru internări și ATI pentru că necesarul depășește deja cu sute de paturi capacitatea.
Știu că săptămâna trecută a părut infernala însă abia din săptămâna asta o sa vedem în spitale impactul zilelor cu peste 15,000 de cazuri noi pe zi.
”Pentru fiecare viață amenințată de COVID-19 medicii și asistenții dau o bătălie epuizantă în spitale”
Astăzi săptămâna a debutat cu 261 de decese.
Din nefericire nu doar numărul de cazuri noi se dublează în valul 4 – Delta de pe luni pe marți în România ci și cel al numărului de decese. Acest debut înseamnă că vom depăși și pragul de 500 de decese pe zi în această săptămână (probabil chiar mâine) și vom pierde peste 3,000 de vieți până duminică la ora 13.
Pentru fiecare viață amenințată de COVID-19 medicii și asistenții dau o bătălie epuizantă în spitale. Nici cele mai puternice spirite nu rezistă să piardă lupta de zeci de ori pe săptămână, mai ales când relaxarea care umple spitalele continuă…
Chiar dacă nu ne pasă de ceea ce se întâmplă în spitale, numărul de decese ne va lovi pe toți. Indiferent ce credem despre pandemie și vaccin sunt prea puțini care vor putea nega moartea unui cunoscut”, scria, luni, Octavian Jurma pe o rețea socială.