FC Viitorul și Farul Constanța fuzionează. Cine va fi antrenor (VIDEO)
FC Viitorul şi Farul Constanţa vor fuziona sub numele celea de-a doua formaţii. Viitorul a evoluat în sezonul trecut în play-out-ul Ligii I, în timp ce Farul, club finanțat de Ciprian Marica, a jucat în play-out-ul Ligii a 2-a.
Antrenorul echipei care va evolua în primul eşalon va fi Gheorghe Hagi, care este și unul dintre finanțatorii clubului, au anunţat iniţiatorii proiectului, luni, într-o conferinţă de presă.
„Pentru mine este un moment extrem de emoţionant. Într-o ţară în care toată lumea se dezbină, iată că sunt şi oameni care doresc să se unească. Cred că această fuziune între cele mai importante două branduri din sportul dobrogean este cea mai importantă mişcare sportivă din istorie. Azi sunt aici în calitate de preşedinte al clubului Farul Constanţa, iar acest eveniment pentru mine are o dublă însemnătate, o dată fuziunea acestor două branduri şi doi întoarcerea pe banca tehnică a lui Gică Hagi. Echipa care ne va reprezenta în Liga I va fi Farul, apoi toate echipele de juniori se vor numi Farul. Separat va fi doar Academia Gheorghe Hagi, care se va ocupa de copiii între 8 şi 18 ani. Iar toţi jucătorii care fac parte din Academia Gheorghe Hagi sunt în pepiniera clubului Farul Constanţa”, a spus Gheorghe Popescu, președintele clubului.
Hagi a anunțat obiectivele noii echipe: „La mulţumesc tuturor care au contribuit la acest proiect, să rămână o singură echipă, un singur brand. Am crescut la Farul, Farul m-a format. Până acum era mai simplu, acum reprezentăm un judeţ. Suntem obligaţi să facem un singur fotbal, cel mai bun. Trebuie să facem o echipă mare, care întâi să atace şi pe urmă să se apere. Nu va fi uşor, dar împreună putem deveni cei mai buni. Mă oblig să duc standardul de performanţă la nivelul cel mai înalt. Cred în spiritul de echipă, cu voi alături ajungem cei mai buni. Greul începe de mâine. Trebuie să ne facem o bună organizare în club. Trebuie să producem un buget foarte bun. Vom lucra de mâine la buget. Să avem un buget bun, să aducem jucători buni. Constanţa are nevoie de un stadion. Un stadion nou aduce suporteri, entertainment. Ideea e să construim împreună o echipă frumoasă. Toţi putem obţine performanţe mari dacă suntem împreună. Farul are cea mai buna bază sportivă, cea mai bună academie, Farul are o istorie de o sută de ani. Palmaresul Farului si al Viitorului rămân împreună.”
„E o zi istorică. Le mulţumesc suporterilor fără de care nu eram azi aici. Au fost mulţi care au avut încredere şi mulţi care nu au avut, dar interesele mele au fost pentru fotbal şi performanţă. Mulţumesc vechii conduceri care a susţinut echipa. Nu visam să devin partener cu Hagi şi să îl am preşedinte pe Popescu, care a fost la primul meu transfer de la Dinamo la Şahtior şi mi-a dat primele sfaturi. Sunt surprins de faptul că Hagi face acest lucru, îl face pentru constănţeni şi suporteri. Vrea să lase ceva în urmă. Am fost onorat să duc Farul pe acest drum, sper la succese cât mai multe„, a declarat Marica, acţionar al noului club.
Fuziunea celor două cluburi s-a realizat sub sloganul „O singură echipă, Un singur brand, O singură iubire, Farul Constanţa”.
În noua organigramă, postul de preşedintele al clubului Farul Constanţa este ocupat de Gheorghe Popescu, iar cel de vicepreşedinte de Tiberiu Curt. Clubul Farul are trei acţionari: Gheorghe Hagi, Ciprian Marica şi Zoltan Iasko.