Olanda iese din lockdown, după șase luni de restricții
Ţările de Jos au anunţat că lockdown-ul anti-coronavirus impus în ţară a luat sfârşit, relatează sâmbătă DPA, conform Agerpres.
Având în vedere scăderea rapidă a cifrelor infecţiei, aproape toate sectoarele ar putea fi redeschise începând cu 5 iunie – deşi încă trebuie clarificate condiţiile, a declarat vineri seară la Haga prim-ministrul Mark Rutte.
Începând cu 5 iunie, muzeele, teatrele şi cinematografele vor putea fi redeschise şi primi cel puţin un număr limitat de vizitatori.
Restaurantele vor avea voie să servească clienţii în interior, sub rezerva unor condiţii, şi programul va fi prelungit până la 22.00.
Cetăţenii vor putea să primească patru vizitatori acasă în loc de doi ca până acum.
Relaxări semnificative au loc de asemenea în zona sportului. Restaurantele mai mari, teatrele şi muzeele au voie să primească mai mulţi vizitatori cu condiţia să fie testaţi în prealabil.
Discotecile şi cluburile de noapte rămân închise, iar târgurile sunt încă interzise.
Cu toate acestea, în timpul Campionatului European de fotbal, pub-urile nu vor avea voie să arate meciurile pe ecrane video.
Lockdown-ul strict a fost impus la mijlocul lunii decembrie. Până acum, au avut loc relaxări în doi paşi.
Numărul de noi infecţii şi internări în spital a fost în declin timp de trei săptămâni. În prezent, rata incidenţei în decurs de şapte zile este de aproximativ 129 de infecţii la 100.000 de locuitori.
Aproximativ 50% din toţi locuitorii au primit cel puţin o doză de vaccin. Mai mult de 15% sunt complet vaccinaţi.
Cu toate acestea, guvernul se teme că ritmul vaccinării va fi întârziat, în timp ce producătorul Johnson & Johnson are probleme de aprovizionare