16:30 • SPORT
Olandezul Steven Kruijswijk a abandonat Turul Franţei
Ciclistul olandez Steven Kruijswijk, locul 3 în Turul Franţei 2019, a abandonat miercuri în timpul etapei a 17-a a Turului Franţei, fiind nevoit să urce în maşina de asistenţă a echipei Jumbo Visma după primii kilometri ai etapei regină a ediţiei 2021 a Marii Bucle.
Potrivit EFE, Kruijswijk, 34 ani, locul 4 în Turul Italiei 2016 respectiv în Turul Spaniei 2018, suferea de dureri acute de cap şi nu a reuşit să scape de ele în ultimele zile. Este pentru prima oară când olandezul abandonează Turul Franţei, la care a participat de şase ori.
Se pierde unul dintre locotenenţii importanţi în etapele alpine din Pirinei
Prin retragerea lui Kruijswijk, danezul Jonas Vingegaard, locul 3 la general, pierde unul dintre locotenenţii săi importanţi în etapele alpine din Pirinei.
Danezul este la 5min și 32sec de liderul Tadej Pogacar (Slovenia) şi va fi susţinut în restul competiţiei doar de trei coechipieri: belgianul Wout van Aert, americanul Sepp Kuss, ambii câştigători ai câte unei etape în Marea Buclă din acest an, şi olandezul Mike Teunissen