Omenirea marchează Ziua Mondială a Artei

Publicat: 15 apr. 2021, 19:30, de Roxana Roseti, în Cultură , ? cititori
Omenirea marchează Ziua Mondială a Artei

În fiecare an, la 15 aprilie, omenirea marchează Ziua mondială a artei. Data a fost aleasă în memoria pictorului, sculptorului, arhitectului, inventatorului şi umanistului italian Leonardo da Vinci.

Leonardo e considerat un simbol al liberei exprimări, un vizionar în lumea artelor. Potrivit lui, “În viaţă, frumuseţea dispare. În artă, nu”.

Sărbătoarea – iniţiativă a Asociaţiei Internaţionale a Artei – recunoaşte contribuţia artiştilor la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale.

Nenumăratele forme ale artei

Arta se prezintă în nenumărate forme, dar categoriile oficiale, stabilite pentru prima oară în Grecia antică, au fost arhitectura, pictura, sculptura, muzica, literatura şi dansul, cărora li s-a adăugat, în 1911, cinematografia.

Dacă nu știați, Uniunea Artiştilor Plastici din România este membră a Asociaţiei Internaţionale de Artă.