Omorât de un cangur, care îi era animal de companie

Publicat: 15 sept. 2022, 21:21, de Nina Marcu, în SOCIAL , ? cititori
Omorât de un cangur, care îi era animal de companie
Cangur

Un bărbat în vârstă de 77 de ani, a fost găsit mort la casa lui din Redmond, Australia. Din primele cercetări, reiese că omul a fost atacat de cangurul pe care îl ținea ca animal de companie.

După cum relatează BBC, bărbatul a fost descoperit de o rudă căzut în casă. Aceasta a anunțat poliția și ambulanța, ca să intervină și să dea cuvenitul ajutor. Numai că, echipajul medical ajuns la fața locului, a fost împiedicat de cangur să acorde ajutor de specialitate.

A fost nevoie ca polițiștii să împuște cangurul, pentru ca medicii să își poată face treaba pentru care au fost chemați. Din păcate, bărbatul era deja mort. Explicația specialiștilor în legătură cu atacul cangurului este că mamiferul, care stă în două picioare, ca și omul, se simte uneori amenințat de om și reacționează nemilos nu doar ca să se apere, ci să mutileze ori chiar să ucidă.

În Australia nu e primul caz când un cangur atacă un om. În urmă cu o lună, o femeie în vârstă de 67 de ani a fost întâi tăiată de dinții unui cangur, apoi lovită până i s-a rupt un picior. Din fericire, e a scăpat cu viață.

În Australia există circa 50 de milioane de canguri. Unul are în jur de 90 de kilograme și cam doi metri înălțime.