OMS avertizează: Secțiile ATI din Europa ar putea ajunge la limită
Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, spune că mai multe orașe europene se confruntă cu o creștere importantă a numărului pacienților de coronavirus care au nevoie de îngrijiri la secțiile de terapie intensivă a spitalelor. El a avertizat că secțiile ATI ar putea atinge limita capacității de funcționare în următoarele săptămâni.
„Săptămâna trecută, numărul cazurilor (de Covid-19) a fost de trei ori mai mare decât în timpul primului vârf în luna martie”, remarcă acesta.
Cât despre terapii, Tedros spune că dexametazona este deocamdată singurul tratament care și-a dovedit eficacitatea în cazurile grave de coronavirus, asta după ce OMS a anunțat rezultate sub aşteptări pentru patru terapii testate la nivel mondial în cadrul studiului denumit „Solidaritate”.
„În iunie am anunţat că întrerupem studiile cu hidroxiclorochină, în iulie am informat că nu vom folosi mai mulţi pacienţi pentru probele cu lopinavir/ritonavir, iar acum rezultatele preliminare arată că alte două medicamente în teste, remdesivir şi interferon, au puţin sau niciun efect în reducerea mortalităţii provocate de Covid-19”, a precizat directorul general al OMS, potrivit Agerpres.
Tedros a spus că studiul „Solidaritate” va continua, pentru testele clinice desfăşurate în cadrul acestuia urmând să fie recrutaţi lunar circa 2.000 de pacienţi, semnalând că ar putea fi testate de asemenea tratamente cu anticorpi monoclonali sau alte medicamente antivirale.
De asemenea, directoarea tehnică a OMS pentru Covid-19, Maria Van Kerkhove, a estimat că, deşi creşterea cazurilor şi a spitalizărilor în Europa sunt preocupante, „nu suntem în aceeaşi situaţie ca în urmă cu şase luni, întrucât acum ştim mai multe despre această boală”.
„A crescut capacitatea de diagnostic, lucrătorii sanitari sunt mai antrenaţi şi mai experimentaţi, şi există o conştientizare publică a ceea ce trebuie făcut pentru a ne proteja, aşadar trebuie să reunim toate acestea pentru a contribui la controlul pandemiei”, a explicat ea.