OMS: Majoritatea cazurilor de COVID-19 se referă la personalul medical
Cifre colectate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) arată că 14% din cazurile de COVID-19 se referă la personalul medical și în unele ţări această proporţie poate atinge 35%.
OMS a lansat o cartă pentru a ajuta la o mai bună protejare a personalului medical, considerând că angajaţii în domeniul sănătăţii plătesc un preţ prea ridicat cu sănătatea lor în lupta cu pandemia. COVID-19 a expus angajaţii în domeniul medical şi familiile acestora la un nivel de risc fără precedent, potrivit reprezentanților OMS, care subliniază că statisticile – chiar imperfecte – arată clar că ratele de infectare în rândul personalului medical sunt mult mai mari decât pentru restul populaţiei. Carta subliniază necesitatea protejării personalului medical de pericolele fizice şi biologice, în special prin asigurarea acestora cu echipament de protecţie suficient şi instruire pentru utilizarea sa, notează AFP.
“Nici o ţară, nici un spital sau clinică nu pot asigura securitatea pacienţilor săi până când personalul medical nu este în siguranţă”, a reamintit directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Un sfert dintre angajaţii în domeniul sănătăţii suferă de atacuri de anxietate
Consiliul Internaţional al Infirmeriei (ICN) a afirmat într-un raport că un număr de aproape trei milioane de angajaţi din domeniul sanitar s-au îmbolnăvit de COVID-19, ceea ce reprezintă zece la sută din cele aproape 30 de milioane de cazuri înregistrate la nivel mondial. Cel puţin o mie de infirmieri şi infirmiere au murit în 44 de ţări, cifră care ar putea fi mult mai mare dată fiind lipsa de date în numeroase reţele sanitare, potrivit raportului citat.
Riscurile nu sunt doar fizice, fie că este vorba de coronavirus sau de violenţele la care sunt expuşi aceşti angajaţi din domeniul sanitar. Stresul creat de teama permanentă de a se îmbolnăvi, orele lungi de lucru, separarea de cei dragi pentru a-i proteja şi, uneori, respingerea sau ostilitatea din partea societăţii au, de asemenea, un impact grav asupra sănătăţii lor. Potrivit unui sondaj recent menţionat de OMS, un sfert dintre angajaţii în domeniul sănătăţii chestionaţi au declarat că suferă de atacuri de anxietate şi depresie, în timp ce o treime suferă de insomnie.
OMS insistă de asemenea pe protecţia personalului medical în faţa violenţei la locul de muncă şi pe o îmbunătăţire a stării psihologice.