OMS nu “doarme”: RARITATE la asimptomatici

Publicat: 26 iun. 2020, 17:09, de Roxana Roseti, în LIFESTYLE , ? cititori
OMS nu “doarme”: RARITATE la asimptomatici

Pacienții asimptomatici, care sunt cei mai mulți și al căror număr este greu de estimat, transmit doar în cazuri foarte rare virusul. În plus, participarea la o adunare de masă nu s-ar înscrie în definiția contactului cu un bolnav.

Lumea nu ar trebui să lase garda jos, deoarece pandemia provocată de noul coronavirus este încă în creștere, avertizează Organizația Mondială a Sănătății. Dar, în același timp, OMS afirmă cele de mai sus. Sunt două dintre comunicările făcute de oficiali ai OMS într-o conferință de presă care reprezintă o schimbare de poziție. Nu sunt singurele comunicări în sensul asimptomaticilor, sau înalte sensuri – în contextul pandemiei, făcute de OMS de curând.

„Se pare că este rar ca un individ asimptomatic să transmită mai departe virusul. Vrem să ne concentrăm pe cazurile simptomatice”, a declarat Maria van Kerkhove, epidemiolog OMS, într-o conferință de presă, potrivit cnbc.com. Aceasta după ce a mai insistat și cu puțin timp în urmă pe acest lucru. Ea recunoaște că unele studii au arătat o răspândire a virusului, mai ales în azilurile de bătrâni, prin intermediul unor persoane asimptomatice sau presimptomatice, dar spune că este nevoie de mai multă cercetare.

Nu aceasta e principala modalitate

Potrivit unora dintre mass media internaționale, afirmația reprezintă o schimbare de optică, în condițiile în care până acum se spunea că boala este dificil de stăpânit și pentru că există așa-numiții purtători asimptomatici. Unii oameni, în special cei tineri sau cei care nu au și alte afecțiuni, pot să nu dezvolte simptome sau să fie vorba despre simptome foarte ușoare. Alții dezvoltă simptome după multe zile de când au fost infectați. Datele preliminare obținute de la primele focare de coronavirus indicau că virusul se poate răspândi prin contact personal, chiar dacă purtătorul nu are simptome. Însă acum, oficiali OMS spun că deși un asimptomatic poate răspândi virusul, totuși nu aceasta este principala modalitate prin care se transmite microbul.

De aceea, răspunsul guvernelor la pandemie ar trebui să se concentreze pe depistarea și izolarea persoanelor cu simptome și pe anchetele epidemiologice, pentru a-i găsi pe cei care au intrat în contact cu ei, a explicat dr. Van Kerkhove.