COVID versus „o simplă răceală”! OMS prezintă lista simptomelor care persistă după boală
Dacă unii consideră că infecția cu COVID se prezintă sub formă de „o simplă răceală”, ar trebui mai întâi să arunce un ochi asupra simptomelor destul de grave care persistă după boală.
La aproape un an şi 7 luni de când a declarat oficial pandemie de coronavirus, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi-a definitivat studiile şi a publicat miercuri o broşură dedicată sindromului post COVID, ne anunţă profesorul de sănătate publică Răzvan Cherecheş. OMS a explicat termenul, înşiruind totodată simtomele cu care rămân majoritatea celor care au trecut prin boală.
„Sindromul post COVID-19 apare la persoanele care au avut o infecţie SARS-CoV-2 confirmată sau probabilă; acesta apare de obicei la 3 luni de la startul simptomelor COVID-19, durează cel puţin 2 luni şi nu poate fi explicat de un diagnostic alternativ.
Simptomele cele mai frecvente sunt oboseală, dificultate la respiraţie, disfuncţie cognitivă şi altele care produc un impact asupra funcţionării normale. Simptomele pot să persiste din boala iniţială sau să fie nou apărute după episodul acut COVID-19, pot să fluctueze şi să reapară în timp”, se arată în definiţia OMS.
Nu putem vorbi despre aceleași simptome, deoarece organismul unei persoane se comportă diferit.