OMS: Subvarianta BA.2 a Omicron are probabil același grad de severitate ca ”originalul”
Forma emergentă BA.2 a variantei Omicron nu pare să fie mai gravă comparativ cu forma inițială BA.1, a declarat un oficial al Organizației Mondiale a Sănătății, transmite Reuters.
Dr. Boris Pavlin din cadrul OMS a declarat într-un briefing online că vaccinurile continuă să ofere protecție similară împotriva diferitelor forme ale variantei Omicron.
Comentariile vin pe fondul în care subvarianta BA.2 începe să ia locul subvariantei BA.1 ”originală” mai comună a Omicron în țări cum este Danemarca.
Pe baza datelor din Danemarca, prima țară unde BA.2 a depășit BA.1, nu pare să existe nicio diferență din perspectiva severității bolii. Totuși, BA.2 are potențialul de a înlocui BA.1 la nivel global, a mai spus dr. Pavlin.
Privind la alte țări în care BA.2 este predominantă acum, nu vedem nicio creștere a numărului de spitalizări, a transmis dr. Pavlin.
Subvarianta BA.2 este mai transmisibilă decât BA.1 și mai capabilă să infecteze persoanele vaccinate, potrivit unui studiu danez, care a analizat infecțiile cu coronavirus în peste 8.500 de familii daneze între decembrie și ianuarie.
Subvarianta BA.2 devine deja dominantă în Filipine, Nepal, Qatar, India și Danemarca, a anunțat oficialul OMS. El a adăugat: „Vaccinarea protejează împotriva bolilor severe, inclusiv contra Omicron. BA.2 înlocuiește rapid BA.1. Impactul său este puțin probabil să fie substanțial, deși sunt necesare mai multe date”.