Omul de afaceri din Pitești, găsit mort în casă, a fost ucis chiar de fiul său
Omul de afaceri din Pitești, găsit mort în propria casă, ar fi fost ucis chiar de către fiul său în vârstă de 16 ani. Surse din anchetă susțin că adolescentul, reținut vineri seară, a recunoscut că și-ar fi ucis tatăl duminica trecută.
Cornel Diaconescu, în vârstă de 78 de ani, a fost lovit și înjunghiat de mai multe ori și a fost lăsat să agonizeze cel puțin 24 de ore, după ce a fost acoperit cu mai multe haine.
Bărbatul era proprietarul unei companii care se ocupă cu repararea echipamentelor de comunicații mobile, cu afaceri de peste două milioane de lei. Acesta trăia singur într-o vilă cu două etaje, aflată la ieșirea din Pitești spre Bascov, după ce divorțase. Acolo a și fost găsit mort în bucătărie de una dintre fostele soții, potrivit Știrile ProTv.
„Era decedat de mai multă vreme. Ultima oară a fost văzut în viață se pare duminică, deci în urmă cu vreo patru zile. Prezenta multiple lovituri”, a declarat Laurențiu Palaghia, prim procuror parchetul Argeș.
Principalul suspect este chiar fiul de 16 ani al omului de afaceri, care, potrivit unor surse din anchetă, se pare că ar fi recunoscut că și-a ucis tatăl, după o ceartă aprinsă. Tatăl îi reproșa fiului său că se droga.
După ce și-a atacat tatăl, băiatul ar fi organizat o petrecere cu prietenii, în aceeași casă, în timp ce bărbatul se zbătea între viață și moarte.
Băiatul s-a întors la mama lui, care locuia singură, abia joi seara. Polițiștii l-au găsit agitat, incoerent, tânărul fiind dus la spital.
„A afirmat că a consumat substanțe psihoactive de abuz, de genul etnobotanicelor”, a declarat doctorul Tudor Ionescu, managerul spitalul de pediatrie Pitești.
Băiatul fusese încredințat mamei, dar se mutase de cinci ani cu tatăl lui, deoarece, spun cunoscuții familiei, acesta nu îi refuza nimic, îi dădea bani și îi oferea…. „libertate”. Mulți bănuiau încă de la început că tânărul este implicat în moartea tatălui său, și povestesc că obișnuia să invite în locuință persoane dubioase, alături de care ar fi petrecut deseori. Zgomotos, cu mult alcool și droguri sintetice.
Criminaliștii au găsit în clădire urmele unei petreceri care ar fi avut loc de curând și la care au fost prezente mai multe persoane. Anchetatorii verifică dacă nu cumva de la această reuniune s-a ajuns la crimă.
Anchetatorii încearcă să afle și de ce mașina victimei a fost găsită la șapte kilometri de locuință, într-un loc în care tinerii se adună de obicei ca să se distreze.
În acest caz, cercetările se fac pentru omor calificat.