Omul de casă al Elenei Udrea, out de la butoanele PNL Timiș
Pierderea alegerilor de către edilul Nicolae Robu și câștigarea șefiei Consiliului Județean Timiș de către primarul de la Dudești, Alin Nica, a dat peste cap toate jocurile și aranjamentele unor peneliști cu greutate din zonă proveniți din fostul PDL.
Unul dintre cei care are zilele numărate este fostul deputat PDL, Alin Popoviciu, în prezent secretar general al PNL Timiș, care a dorit să ajungă prefect după căderea cabinetului Dăncilă.
Dar noul președinte al PNL Timiș, Alin Nica, care a preluat interimat frâiele organizației județene după demisia lui Nicolae Robu, nici nu vrea să audă de Alin Popoviciu.
Drept dovadă, deja Alin Nica a cerut BEJ Timiș să invalideze mandatul de consilier județean a lui Popoviciu, și, potrivit informațiilor noastre, va cere excluderea fostului deputat din PNL Timiș, și, automat, nu va mai fi secretarul general al organizației. Popoviciu este o figură controversată, fiind considerat un apropiat al lui Nicolae Robu, dar și unul dintre oamenii de casă ai Elenei Udrea, cu care a și fost partener de afaceri.