OMV: Nu vindem Petrom

Publicat: 29 oct. 2021, 14:33, de Otilia Caloian, în ECONOMIE , ? cititori
OMV: Nu vindem Petrom

Directorul general al grupului austriac OMV, Alfred Stern, a declarat vineri că nu există niciun plan vizând vânzarea diviziei din România, Petrom, ca răspuns la speculaţiile apărute recent în presa austriacă.

Alfred Stern nu a dorit să comenteze zvonurile referitoare la o posibilă vânzare a participaţiei deţinute de OMV la proiectul de gaze Neptun din Marea Neagră, după ce partenerul american ExxonMobil şi-a vândut participaţia la acest proiect către Romgaz, informează Agerpres.

Alfred Stern a repetat vineri că grupul austriac aşteaptă o modificare a Legii Offshore din partea Guvernului român înainte de a lua o decizie finală de investiţii în proiectul Neptun.

ExxonMobil şi OMV Petrom sunt parteneri egali în proiectul de mare adâncime Neptun Deep, unde explorările au relevat zăcăminte estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi.

Marţi, Romgaz a anunţat că a finalizat negocierile exclusive şi a ajuns la un acord cu ExxonMobil Exploration and Production Romania Holdings Ltd, privind termenii şi condiţiile aferente achiziţiei participaţiei în proiectul Neptun Deep, iar tranzacţia ar putea fi finalizată în primul trimestru din 2022.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea – 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

Joi, în presa din Austria au apărut informații cum că grupul OMV intenționează să-și vândă participațiile la Petrom către compania poloneză KPN Orlen.